Că licitaţiile de pe eBay sunt urmărite şi de colecţionari ceva mai pricepuţi au mai fost semnale. În seara aceasta am mai primit o confirmare. Urmăream o scrisoare care am văzut că s-a vândut, deşi credeam că nu se va întâmpla acest lucru (click pe imagini pentru mărire).
Scrisoarea a fost expediată în aprilie 1872 de la oficiul poştal francez din Galaţi, la Constantinopol. La plecare, scrisoarea (expediată cu porto) a primit ştampila GALATZ MOLDAVIE cu tuş albastru, după patru zile ajungând la destinaţie, unde a fost obliterată tot cu ştampila unui oficiu francez, CONSTANTINOPLE TURQUIE.
Interesant este faptul că deşi conducerea politică a Principatelor a solicitat ţărilor deţinătoare închiderea tuturor oficiilor poştale care operau pe teritoriul românesc (în aprilie 1869), oficiul francez de la Galaţi a continuat să funcţioneze până în 1875, cunoscându-se piese. Un alt lucru interesant este menţinerea de către francezi a titulaturii MOLDAVIE în ştampila de la Galaţi, în ciuda faptului că Principatele se uniseră (administrativ) încă din 1862, deci aproape cu zece ani înainte ca piesa ilustrată mai sus să circule.
Scrisoarea a fost vândută cu 355 dolari.
admirabila caligrafie!
RăspundețiȘtergere