Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 16 ianuarie 2013

Portalul de licitaţii online bidStart a fost cumpărat de Stanley Gibbons

Ştirea a apărut imediat după Sărbători, pe portalul eCommerceBytes. Portalul de licitaţii a fost lansat în 2005, sub numele de StampWants, ideea aparţinându-i lui Mark Rosenberg, el însuşi un colecţionar înrăit. Numele actual datează din vara anului 2009, când Mark i-a făcut rebranding portalului de licitaţii.


Stanley Gibbons, o companie publică listată la bursă, desfăşoară de mult timp comerţ online. Prin mişcarea aceasta însă transmite în piaţă un mesaj destul de clar, în sensul dezvoltării activităţii în această direcţie.
Afacerea clădită prin portalul bidStart a fost evaluată la un milion de dolari americani. Tranzacţia de achiziţionare de către Stanley Gibbons s-a concretizat în plata unei sume de 600.000 dolari cash, plus diferenţa în acţiuni.
Portalul bidStart este o afacere rentabilă. Prin milioanele de piese de colecţie vândute, numai în cursul anului 2011 a înregistrat venituri de 300.000 dolari americani.

Sigla portalului bidStart apare deja şi pe pagina casei Gibbons.

Cei mai mulţi colecţionari aşteaptă acum să vadă direcţia în care vor evolua atât portalul bidStart, cât şi comerţul online desfăşurat de prestigioasa firmă britanică.

2 comentarii:

  1. Nu stiu de ce dar mie Stanley nu imi inspira deloc incredere. Dar chiar deloc. Pentru ca nu numai traiesc din comertul cu timbre dar si ofera "oportunitati de investitii" si "portofolii". Cu profituri extraordinare pentru investitori. Nu stiu de ce imi suna mie a bula umflata (nu cu trompa.... ci cu pompa!) prin intermediul cataloagelor si nu stiu de ce am mai auzit eu despre o firma mare vorbitoare de spaniola care acum ceva ani avea portofolii.... De aceea am o vaga banuiala ca bidstart nu e cumparat pentru "muritorii de rand" ci pentru "investitori". Dar sper ca ma insel cu ambele pentru ca inca un dromader rapus ar fi tot ce nu ii trebuie acum pietei filatelice europene.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ştiu povestea cu spaniolii (ghici cine erau partenerii lor din RO?).
      Mai demult am pus pe blog o reclamă video a celor de la Stanley Gibbons. Exact acelaşi lucru îl spuneam şi eu atunci (nu mai ştiu când am pus clipul, că aş fi pus şi linkul, dar n-am acum timp să caut).

      Ștergere