Relativ recent au fost oferite cele două etichete semnalate deja, utilizate pe corepondenţe expediate din Bucureşti spre Elveţia imediat după terminarea Primului Război Mondial.
Etichetele erau neuzate, fiind oferite de câtre un colecţionar australian care se pare că ştia că sunt piese deosebite. Pentru fiecare piesă a solicitat câte un preţ de 190 dolari americani, dar etichetele au rămas nevândute.
Nu am ţinut niciodată în mână o piesă purtând lângă francatură o astfel de etichetă, le-am văzut numai în ilustraţiile din articolele de specialitate. Asemenea piese sunt oricum ceva "de fineţe", dacă îmi este permis să folosesc acest epitet. Sunt puţini colecţionari care ştiu ce sunt sau care au sau au avut acces la bibliografia care se referă la ele.
Pentru că am menţionata cest lucru, piese purtând aceste etichete (împreună cu mărcile şi cu ştampilele aferente) au fost descrise iniţial într-un articol semnat de R. F. Bulstrode - «Die Polen und Rumänienzuge 1919-1921», Berner Briefmarken Zeitung (cunoscut şi drept supliment al catalogului Zumstein) nr. 4/1979. Alte articole se pot găsi în revista Romanian Philatelic Studies nr. 2/1979, 4/1979 şi 4/1983. O scurtă trecere în revistă a acestor articole a fost făcută şi de ing. Călin Marinescu în volumul «Poşta ambulantă feroviară în România 1869-1994» la paginile 147-152.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu