Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

luni, 3 iunie 2013

News: Care mai este situaţia de la Poştă?

Mai mulţi cititori mi-au scris că ar fi interesaţi de ultimele evoluţii de la Poşta Română, reproşându-mi că nu am mai publicat niciun fel de ştiri de acest fel.
Sincer să fiu, mass-media din ţară acoperă acest subiect într-un mod pe care-l consider suficient. În plus, sictirul cu care ne-au tot tratat timp de ani de zile m-a făcut să mă acresc. Există pentru colecţionari şi o perioadă ante-2004, există material de colecţionat şi cercetat mult prea mult pentru a mă mai interesa de "noutăţile" scoase exclusiv pentru filatelişti. Atât timp cât acţionarul principal al filialei Romfilatelia (sau ce-o mai fi acum) este interesat de orice altceva decât de corectarea erorilor grave făcute de unitatea specializată.


Ieri, portalul Wall Street a publicat un aritcol mai amplu, citându-l pe Dan Nica, ministrul Societăţii Informaţionale (aşa îi spune acum fostului Minister al Comunicaţiilor).

Ce e pe felia noastră? Păi bătaie de joc, aşa cum arată colegul nostru Sorin Ioan pe Facebook:


Coliţă pusă în circulaţie în 1973, obliterată de compălezenţă în 2012!!! Când deja nu mai avea putere de francare de peste 20 de ani!
Probabil că în altă ţară autorii unei astfel de măgării ar fi fost deja zburaţi din posturi.
Şi la urma urmei, ce mai contează notele inserate de Michel în paginile sale (care dovedesc nedumerirea colectivului său redacţional relativ la această situaţie)?
Principiul "câinii latră, caravana trece" se aplică în cel mai pur stil. Românesc, desigur.
Chestia e că ne putem mândri şi noi, la urma urmei: am ajuns unicat în Europa!

8 comentarii:

  1. Din câte am mai auzit pe la tv, e revoltător ce conducere are compania în momentul ăsta. Nu ştiu, dar pot bănui, de ce nu e schimbat directorul general şi adus un manager priceput.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cei care au dat găurile au plecat după alegerile de anul trecut, nu sunt directorii care sunt instalaţi în funcţii în acest moment. Cel care e acum a reuşit, de bine, de rău, să rupă majoritatea contractelor păguboase.

      Ștergere
  2. Trist, dar atât de adevărat...

    RăspundețiȘtergere
  3. Am observat recent emisiuni din 2005-2006 cu stampila de complezenta din 2012. Atat in acest caz cat si in cel care il prezinti care sunt argumentele <ilegalitatii< sa spun asa. Intreb cu toata buna credinta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tot ei au făcut publice tabelele cu emisiunile cărora le încetează putere de francare (am publicat mai demult aşa ceva). Păi odată spui ceva, altă dată faci altceva... până şi cei de la Michel au inserat în catalog, la perioada contemporană, casete de atenţionare.
      Pe colecţionarii de etichete nu îi interesează, dar pe filateliştii adevăraţi (care strâng piese poştale în primul rând), aşa ceva este ca şi cum l-ai pune pe Isărescu să pună pe piaţă bani de pe vremea lui ceaşcă.
      Ilegalitatea constă tocmai în încălcarea propriilor decizii de retragere din circulaţie. Înseamnă că acele decizii n-au nicio valoare pentru ei.
      De altfel nici nu este primul caz. Ei au scos şi o coliţă supratipărită fără nicio decizie, realizând un aşa-zis "suvenir" care a ajuns totuşi pe piaţa filatelică. Am scris şi despre el.
      Deciziile de punere în circulaţie şi de retragere din circulaţie se comunică la UPU, nu sunt doar nişte formalităţi, deoarece circulaţia mărcilor nu este abilitată numai în ţară, ci pe întregul teritoriu al Uniunii Poştale.
      Asemenea "comportament" nu îl mai au decât ţările bananiere.

      Ștergere
    2. La oficiul nostru postal de curand inca mai existau la vanzare timbre folosite la francare care au fost de anul trecut incluse in tabelele cu emisiunile cărora le încetează putere de francare. Cand i-am intrebat daca stiu ca acele timbre NU se mai pot folosi pe corespondenta, au ridicat din umeri.
      O alta chestiune - am vazut mai multe carti postale din perioada RSR circulate efectiv (cel putin asa parea din stampilele de plecare-sosire) in tara in anii 1990 francate cu uzuale Mihai!

      Ștergere
    3. Cred că situaţia s-a "multiplicat" la nivel de ţară. Inclusiv întreguri vechi francate cu uzuale Mihai, circulate fără nicio problemă prin anii '90. Cred că am şi eu câteva achiziţionate în cluburi în acei ani.
      În mod normal, oficianţii, factorii şi cei de la cartare ar fi trebuit instruiţi. Nu s-a ocupat nimeni de latura asta însă. Cred că nici acum, dacă iei un poştaş şi îl întrebi ce timbre au putere de francare, habar n-are. Probabil că ştie numai timbrele pe care le-o fi primit spre vânzare oficiul său.

      Ștergere