Romfilatelia: soluţia este doar una singură. DESFIINŢAREA!

Alaltăieri am primit pe mail, de la un amic, un forward cu un "comentariu" pe marginea unui articol apărut pe 2 martie a.c. în Jurnalul Naţional, condus de cunoscutul Victor Ciutacu din poziţia de redactor şef, dacă nu mă înşel. O persoană pe care, sincer să fiu, o stimam, pentru stilul său direct. Articolul cu pricina, intitulat "Guvernul Boc vrea să distrugă şi filatelia românească!" (semnat de un oarecare Alexandru Boariu, specializat în anchete), îmbrăţişează direct punctul de vedere al conducerii Romfilatelia SA, fără a aduce absolut niciun argument în sprijinul susţinerii favorabile acordate acestei instituţii: nu tu păreri pro şi contra, nu tu studiere a problemei, nici măcar o vagă încercare de înţelegere a fenomenului.

Faptul că acest articol a apărut în preziua celei în care urma să se discute de către ANCOM regulamentul referitor la condiţiile de punere şi retragere în circulaţie a mărcilor şi efectelor poştale seamănă a ceva cusut cu aţă albă. A fost sau nu a fost un articol comandat? Nu pot să afirm cu certitudine acest lucru, dar pare mai mult probabil că da. De ce spun acest lucru? Pentru trecutul directoarei Cristina Popescu, al cărei CV este deja cunoscut (şi din care lipsesc, pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale, unele perioade despre care tot presa a atras atenţia). Trecut care se intersectează cu cel al Trustului Intact pentru care, cu mândrie şi pumni bătuţi în piept, lucrează şi dom' Victoraş Ciutacu cu al său angajat Alexandru Boariu. Doriţi să aprofundaţi problema? Citiţi articolul apărut în Academia Caţavencu prin decembrie 2010, "Romfilatelia are lipit pe frunte timbrul de garanţie al SRI".

Haideţi să vedem însă care este treaba cu Romfilatelia. Ce face ea? Asigură "partea de concepţie" pentru mărcile poştale româneşti: realizarea planurilor anuale, găzduirea lucrărilor Comisiei Filatelice Naţionale, organizarea concursurilor de realizare a machetelor, într-un cuvânt - editarea. Odată realizate, machetele sunt transmise la Fabrica de Timbre, unde se face imprimarea. Apoi, tirajele comandate ajung, parte în depozitul Romfilatelia, parte la logistica CN Poşta Română, în cantităţile prevăzute de decizia de punere în circulaţie, emisă tot de Romfilatelia.

Într-un cuvânt, o operaţiune simplă la prima vedere, dar care ascunde motivul discordiei dintre CN Poşta Română şi Romfilatelia: acoperirea cheltuielilor şi repartizarea profitului. Pentru că editarea de timbre este destul de profitabilă: Romfilatelia "taxează" poşta pentru activitatea de editare cu o sumă care nu este deloc de neglijat (ea nefiind evidenţiată distinct în datele contabile oferite opiniei publice). Sumă care constituie o cheltuială ce nu se prea justifică pentru Poştă, cheltuială ce ar fi eliminată odată ce Romfilatelia ar fi absorbită şi s-ar face puţină curăţenie şi prin structura de personal actuală, umflată consistent pe partea de management. Mai pe scurt: de ce trebuie plătit un terţ cu sume astronomice, dacă pot să-mi fac singur treaba folosind mai puţini salariaţi, pe care să nu-i "plătesc" special pentru editare, dacă acest lucru ar intra în atribuţiile unor salariaţi proprii, "normali"?

Este posibil ca cei de la Poştă să-şi fi dat seama, după structura cheltuielilor din bilanţurile Romfilatelia, că ceva nu prea este în regulă. Aici ar fi sarcina Curţii de Conturi să desluşească adevărul. Este întâmplătoare "masa cea de taină" luată de Cristina Popescu cu unul din şefii de la Curtea de Conturi? Nu ştiu, dar în anumite cercuri aproape nimic nu este întâmplător!

Ca să scurtăm povestea, "birul" perceput Poştei de către Romfilatelia pentru editarea mărcilor a dus la situaţii aberante: Poşta a ajuns să nu mai comande mărci din emisiunile noi, preferând să comande în schimb retipăriri ale emisiunilor uzuale. Şi acum să vorbim pe cifre. Din statisticile poştale care se pot accesa liber pe pagina de internet a ANCOM, am extras datele din tabelul de mai jos (click pentru mărire):

Ce ne interesează în primul rând sunt serviciile din sfera serviciului universal, aici fiind corespondenţa care se franchează cu mărci poştale. Aşa cum se poate vedea, grosul trimiterilor este constituit din trimiteri simple interne. Este normal deci, ca pentru francarea acestora, cele mai multe timbre utilizate să fie cele având nominale corespunzătoare acestui serviciu.

Credeţi că se întâmplă acest lucru? Ţi-ai găsit! Ia uitaţi-vă cum arată repartiţia nominalelor în anii 2004-2008 inclusiv (click pe imagine pentru mărire):

Acum, ia uitaţi-vă dumneavoastră la alte trei ţări emitente: mai că desluşeşti din "şerpuirea" cifrelor tarifele utilizate, nu ca în debandada românească:

Oare la ei cum se poate, şi la noi nu?

Problema sumbră este însă cauzată filateliştilor. Debandada nominalelor (ştiaţi că s-au emis timbre cu nominale ce nu corespund niciunui serviciu?), împreună cu tot felul de combinaţii au dus filatelistul român la sapă de lemn! Dar ce contează? Ştiţi cum sunt etichetaţi de către don'şoara Cristina Popescu filateliştii? A scăpat-o (cu martori): "Băh!... Voi ăştia, filateliştii, nu sunteţi decât nişte la**gii!".

Am centralizat, pentru aceeaşi cinci ani, totalurile cotelor pentru seturile anuale, acordate de ediţia 2009-2010 a catalogului Michel, pentru toate entităţile emitente de mărci de pe continent (reţineţi că în sume - care sunt date în euro - nu sunt incluse variantele!). Aveţi mai jos tabelul (click pe imagine pentru mărire):

Uitaţi-vă cam pe unde este situată România. Pentru cei ce au probleme de vedere (sau de înţelegere), aveţi mai jos şi un grafic (click pe imagine pentru mărire):

Spuneţi-mi şi mie, acum, până unde credeţi că se poate continua? Sper ca această întrebare să nu fie doar una retorică...