Urmăresc câţiva selleri de pe Delcampe, de la care am achiziţionat în timp mai multe piese. Unul dintre ei propune din nou (pentru a câta oară!) o serie de "Căişori" nedantelate, în blocuri de patru (click pe imagine pentru mărire):
Piesele prezintă aceleaşi caracteristici: semnele caracteristice lipsesc, la valorile de 3, 15 şi 50 Bani apar semnele caracteristice ale falsurilor pe marginile de coală, nuanţa mărcii de 3 Bani este prea roşcată, a celei de 5 Bani prea gălbuie, a celei de 10 bani bate spre carmin, iar nuanţa valorii de 50 Bani virează spre galben, în loc de portocaliu.
Prin 2005 am achiziţionat un set în blocuri de câte nouă, cu numai 15 euro. Acum, vânzătorul menţionează că piesele sunt falsuri, dar le vinde pentru 70 euro. Preţul a crescut, ca dovadă că există cerere. Fiecare achiziţionează ce vrea, dar e bine să o facă în cunoştinţă de cauză.
Dacă sunt menţionate ca falsuri sau facsimile, nu văd nici o încercare de fraudă. Ba chiar sunt interesante ca material de comparaţie. Spre enervarea unor filatelişti care mă mai vizitau, eu le ţin pe unele din ele, cele mai vechi sau supratiparele din 1919 pe ungureşti, la un loc cu originalele, având alături însă, călăreţii cu FALS scris mare şi cu roşu!
RăspundețiȘtergere