Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 30 martie 2011

ANCOM: Amendă de 10.000 de lei pentru încălcarea drepturilor exclusive ale CNPR

Potrivit unui comunicat al Agenţiei de Reglementare, ANCOM a amendat compania SC TCE POST SRL cu suma de 10.000 lei pentru că a prestat servicii poştale la nivel naţional, având ca obiect trimiteri de corespondenţă cu greutatea cuprinsă între 0-50 grame, percepând pentru trimiterile expediate în această categorie un tarif mai mic de 2 lei/trimitere. Compania a încăcat astfel dreptul rezervat exclusiv Companiei Naţionale Poşta Română SA (CNPR) ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale pe teritoriul României. Compania TCE a fost supusă controlului ca urmare a unei sesizări făcute de CNPR.

În vederea asigurării dreptului utilizatorilor de acces la serviciul universal, CNPR beneficiază printre altele şi de dreptul exclusiv de a presta, până la data de 31 decembrie 2012, servicii poştale având ca obiect trimiteri de corespondenţă, indiferent dacă livrarea acestora este accelerată sau nu, a căror greutate este mai mică de 50 grame şi al căror tarif este mai mic de 2 lei, constând în colectarea, sortarea, transportul şi livrarea trimiterilor de corespondenţă interne şi distribuirea trimiterilor de corespondenţă expediate din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul acesteia.

CNPR a dobândit acest drept exclusiv la data de 26 aprilie 2009 în urma unei proceduri de desemnare a furnizorului de serviciu universal lansate de către ANCOM, la care au participat CNPR şi compania Poşta Atlassib Curier Rapid. Criteriile avute în vedere în momentul desemnării au vizat gradul de acoperire a teritoriului naţional garantat de solicitanţi, inclusiv densitatea punctelor de acces şi de contact ale reţelelor poştale operate de aceştia sau de alţi furnizori de servicii poştale cu care solicitanţii au încheiat contracte în acest scop; experienţa anterioara în furnizarea serviciilor poştale incluse în sfera serviciului universal pentru care s-a solicitat desemnarea sau a altor servicii poştale; capacitatea tehnică, economică şi financiară a solicitanţilor; capacitatea de a asigura un nivel uniform al tarifelor pentru serviciile din sfera serviciului universal pe întreg teritoriul ţării, precum şi costul net asociat furnizării serviciilor poştale din sfera serviciului universal pentru care se solicită desemnarea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu