Vă prezint o scurtă trecere în revistă a pieselor care mi s-au părut mai interesante în această săptămână, pe eBay. Din toate categoriile.
O piesă de 80 Parale 1858, emisiunea a doua, pe un mic fragment, cu ştampilă Franco Vaslui aproape completă. Marginile mărcii sunt acceptabile pentru această marcă. Am încercat să scot mai mult din această imagine, dar cel care s-a "străduit" să o prelucreze, mai mult a distrus-o. Se pare că marca este imprimată pe hârtie gălbuie. Piesa a fost achiziţionată cu 143 dolari SUA, după 3 biduri.
Iată o piesă mai urâţică, din cauza marginilor "tunse ale mărcii" (tehnic vorbind, cadrul mărcii este aproape neatins, dar frumuseţea mărcii contează mai mult decât v-aţi închipui pentru destul de mulţi colecţionari). Piesa este compatibilă mai degrabă cu o colecţie de ştampile. După 3 biduri, ea a fost achiziţionată cu 41 dolari SUA.
Un lot de patru piese frumoase, dar false. Sunt menţionate ca atare şi în catalogul on-line realizat de colegul nostru din Suedia. Mi-a trecut o piesă asemănătoare prin mână (nedantelată însă, dar având aceleaşi "semne" deasupra clişeului şi sub acesta, realizată probabil cu ajutorul unui clişeu zincografic). Pentru aceste "eseuri" au concurat doi amatori, cel mai "tare" plătind 71 dolari SUA. Felicitări!
Iată o piesă cu o circulaţie mai deosebită: carte poştală expediată din Brazilia în 1906, către Europa, cu indicarea eronată a localităţii. Ajunge în România (ştampila de sosire Bucureşti - Cursa 3, pe verso), trece pe la Poste-Restante (ştampila de pe faţă) şi este reexpediată în Germania, la Heidelberg. Mi se pare că piesa nu a fost vândută.
Iată o piesă deosebită, din care nu am văzut prea multe. Ea provine de la unul dintre cei mai buni specialişti din România, acest lucru constituind o garanţie asupra originalităţii sale (din păcate, această emisiune a fost falsificată integral, în condiţii relativ bune, astfel de producţii putând păcăli destul de lesne pe cei mai puţin avizaţi; mai multe detalii puteţi găsi în revista de studii editată de colegii din Braşov). Blocul a fost achiziţionat cu 155 dolari SUA, după 4 biduri (mai mult ca sigur aparţinând unor cunoscători).
De la acelaşi specialist provine şi această piesă din emisiunea Oradea, cu supratiparul dublu. Această varietate nu a fost catalogată până în prezent, supratiparele sunt însă originale (click pe imagine pentru mărire). Eroarea a fost oferită pentru 200 dolari SUA, dar nu a fost bidată, în ciuda faptului că mie, personal, acest preţ mi se pare unul acceptabil pentru importnaţa ei.
Iată o piesă de poştă aeriană din 1926, expediată recomandat de la Bucureşti la Berlin. Piesa îşi are un loc rezervat şi într-o eventuală colecţie de studiu al tarifelor la emisiunea Ferdinand. După 5 biduri, a fost achiziţionată cu 26 dolari SUA.
Tot într-o colecţie de tarife sau circulaţii ar fi nimerită şi această piesă din 1932, expediată din Braşov în Austria. Piesa ar intra şi într-un studiu de francaturi suplimentare pe întregurile cu marcă fixă (domeniu care chiar nu a fost abordat de niciun colecţionar în ultimii 30 de ani). În plus, plicul mai are pe verso şi un timbru fiscal, circulat poştal. Piesa a fost achiziţionată cu 23 dolari SUA, după 5 biduri.
Iată un bloc de 10 timbre de aviaţie, în care 5 piese prezintă pliuri spectaculoase de hârtie. Preţul solicitat, de 25 dolari SUA, este foarte potrivit.
O altă circulaţie grea, din 1934. În ciuda calităţii nu foarte bune (din cauza dimensiunii sale mari), ar avea un loc pe cinste într-o colecţie de studiu al tarifelor din perioadă. După 6 biduri, a fost vândută cu numai 13 dolari SUA - cu adevărat accesibil chiar şi pentru cei ce nu dispun de fonduri prea bogate.
IOVR-ul dublu de 1 Leu din 1948, cu supratiparul răsturnat, a fost oferit la "Buy It Now" cu 25 dolari SUA. Nu este mult pentru această eroare nu tocmai comună.
Fără prea mare plăcere revin asupra unui subiect pe care l-am abordat deja de vreo trei ori în mai puţin de trei luni de când am deschis acest blog: comercializarea "făcăturilor". Ca cea din imagine:
Din câte ştiu, vânzătorul a fost avertizat deja. Îşi atribuie domiciliul "pieselor" în Germania (Eppelheim sau Heidelberg). Numele de seller este gol-dmark987 şi oferă spre vânzare aproape în exclusivitate piese cu supratipar - nu numai din zona României actuale, ci şi din Serbia, Croaţia, Cehoslovacia şi cam tot ce are supratipar aplicat pe mărci ale fostei monarhii austro-ungare, sau pe mărci maghiare sau ale ţărilor limitrofe din perioada 1944-1945. Cel ce mi-a atras atenţia prima oară asupra individului mi-a spus că are în evidenţa sa sute de "item numbers" comercializate sub acelaşi "seller ID". Bine că mai este cineva care face şi acte caritabile.
Probabil că o plângere înaintată celor de la eBay îi va determina să analizeze natura tranzacţiilor individului şi, pe baza datelor furnizate contului PayPal aferent, va putea fi identificat urgent după cardul utilizat la încasări. Probabil că nu ar strica să-i fie "afişat" numele şi pe cele mai importante forumuri filatelice.
Ca acest individ mai sunt cel puţin alte două persoane din Ungaria, cunoscute deja de colecţionarii români din Ardeal. Adevărul este însă unul trist: asemenea indivizi există pentru că există şi credulitate şi lipsă de informare în rândul colecţionarilor.
Perfect de acord cu lipsa de informare si ma bucur ca, in sfarsit, a 3-a oara puneti totusi numele de scena pe blog. Asta e cel mai bun mod de avertizare: cine va cauta inainte sa cumpere va gasi aceasta pagina si poate se va gandi de mai multe ori inainte sa cumpere. Nici un topic separat la care sa se adauge mai apoi nume pe parcursul intrarii in scena nu ar strica! Felicitari de decizie!
RăspundețiȘtergereAm incercat de curiozitate: la cautare pe google cu textul gol-dmark987 primul link gasit trimite spre acest articol. As good as it gets!
RăspundețiȘtergereNumele de utilizator pe ebay se poate schimba foarte usor. Mi se pare ca e singurul care vinde astfel de porcarii acolo. Trebuie sa stea foarte bine cu tupeul, pentru ca listeaza minuni din astea in fiecare saptamana, mai mereu dau de ele.
RăspundețiȘtergere@Aldor: Mulţumesc pentru comentariu. Aşa este (de fapt, presupun că procedează periodic astfel), numai că se pierd "pozitivele" care apucă să se adune şi care sunt urmărite, mai ales de către cei mai puţin iniţiaţi, ce nu au altă posibilitate de "verificare" a vânzătorului, în situaţia în care nici nu întreaba o altă persoană mai cu experienţă.
RăspundețiȘtergereŞi... BTW, îmi plac revistele dvs., deşi nu sunt domeniul meu.
Va multumesc, din pacate nu stiu cat timp va mai exista revista. Cu greu am ajuns la nr. 10.
RăspundețiȘtergereCred că merită încercat să o continuaţi măcar cu ediţii în format digital. Avem aşa de puţină literatură de specialitate în domeniu, încât ar fi păcat să dispară!...
RăspundețiȘtergere