Asta este una din întrebările puse lu' nenea Gogu în urmă căreia un internaut a ajuns pe blog. Din curiozitate am repetat interogarea, ca să văd peste ce a dat. Vreo două rezultate au reuşit să-mi capteze atenţia.
De mai mult timp am atras atenţia că lacunele existente în prezent în legislaţia referitoare la bunurile aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil, precum şi definirea defectuoasă a unor termeni ar putea da relativ uşor prilejul anumitor indivizi din instituţii ale statului să comită abuzuri împotriva colecţionarilor de bună credinţă. Neoficial (sau "pe surse", cum ar spune unii) există informaţii potrivit cărora există persoane din instituţii ale statului care ar solocita (respectiv ar executa la solicitare verbală a primilor) acţiuni care vizează patrimoniul particular al unor persoane fizice particulare. Scopul: unii doresc îmbogăţirea peste noapte, alţii - doar accesul la funcţii mari sau posturi suspuse. Umblă vorba prin târg şi că s-ar urmări plata unor poliţe. Nu m-ar mira. Atâta egoism şi răutate umană ca în ultimii ani n-am văzut nici pe vremea lui ceaşcă!
De ce am deschis subiectul? Sunt încă sub impresia lecturii documentelor pomenite aici. Vă mărturisesc cinstit că am un gust amar şi îmi pun într-una întrebarea dacă situaţia este cauzată doar de incompetenţă şi/sau dezinteres, sau dacă nu cumva este o chestie premeditată de persoane interesate. Ştiu că m-aţi întreba imediat care ar fi interesul. Aduceţi-vă aminte de vorba rămasă celebră la "revoluţie": «Mircea, fă-te că lucrezi!».
Cred că nu v-ar mira dacă v-aş spune că vizualizez lumea implicată în managementul cultural drept una închisă, asemenea unei caste, în care neaveniţii n-au ce căuta. Miza este, bineînţeles, postul bine plătit, cu cât mai multe atribuţii (dacă se poate cât mai încâlcite), dar şi alocările de la buget (chiar astăzi ascultam observaţiile unor ziarişti legate de raportul dintre cheltuielile şi venitrile unor instituţii de stat). Impresia despre această lume aparte mi-am făcut-o şi după ce am urmărit anul trecut (fără vreun scop anume, ci din pură curiozitate) banii cheltuiţi la nişte concursuri de creaţie/literatură.
În sfârşit, ca să termin cu divagaţiile, peste ce credeţi că am dat pe pagina de internet a ACRRO (Asociaţia Conservatorilor şi Restauratorilor din România)? Peste un document realizat exact acum trei ani sub forma unei propuneri legislative a Ministerului Culturii de atunci, document intitulat "Propunere de politică publică privind asigurarea creşterii nivelului de protejare a patrimoniului cultural naţional".
Ei bine, nu ştiu cum se face că problemele pe care le-am constatat eu lecturând legislaţia în vigoare referitoare la patrimoniul cultural naţional mobil erau deja cuprinse, pe puncte, într-un tabel cât se poate de clar şi logic, într-un document vechi de trei ani! Una din probleme este şi corelarea legislaţiei naţionale cu cea aplicată în UE, legislaţie care - or vrea sau nu unii de pe la noi - este obligatorie până la urmă. Unde mai pui că acest document se pare că a fost întocmit după ce au avut loc consultări cu cele mai responsabile instituţii din ţară (vezi punctul 8, paginile 15-18).
Faptul că acest document nu a mai avut nicio finalitate poate avea la bază (confirmând cele transmise mai recent de sursele noastre) şi presiunile făcute din direcţia unor instituţii care ar fi rămas fără nişte posturi de şefi plătite cu mulţi bani.
Din păcate, problematica referitoare la clasarea bunurilor culturale nu este atinsă nici în acest document decât tangenţial. Nu sesizează nimeni, din câte văd, că majoritatea criteriilor de clasare sunt improprii şi neavenite pentru timbre şi colecţii filatelice. Ca de altfel şi legislaţia referitoare la experţii desemnaţi de Ministerul Culturii care, iată, pentru filatelie au cam dispărut. Şi pentru că nu mai sunt experţi, se apucă câte un neica-nimeni să avanseze el propuneri aberante, precum cea de chemarea unor experţi din străinătate, ca să formeze experţi români! (vezi al doilea videoclip). Măh, voi aveţi toate ţiglele pe acoperiş?
Rău este faptul că asemenea enormităţi sunt puse pe tapet de persoane care pot deveni formatori de opinie, deoarece factorii de decizie nu ştiu că persoanele respective sunt total pe lângă domeniul în cauză.
Şi culmea e alta: oare ce încredere credeţi că aş avea eu într-un expert acreditat de Cultură, când eu ştiu foarte clar cine sunt adevăraţii cunoscători ai domeniului?
Problema cu "exportul ilegal" este una tipică pentru înţelegerea modului în care cetăţeanul de rând este tratat de stat drept infractor înainte de a i se acorda vreo prezumţie de nevinovăţie. De ce? Deoarece el trebuie să aibă documente pentru obiectele aflate asupra lui înainte de a le trece peste graniţă.
Să fim înţeleşi: eu nu fac niciun fel de comerţ sau tranzacţii/schimburi, abordez problema ca principiu, nu abordez problema pentru că aş avea vreun interes. Mă cunoaşte destulă lume, care poate să confirme acest lucru.
Să fim iarăşi înţeleşi: nu mă refer la obiecte arheologice, la bijuterii, numismatică, obiecte bisericeşti, artă plastică de valoare sau altele din aceste categorii, ci la timbre, care pur şi simplu nu fac parte din aceeaşi clasă de simboluri cu celelalte obiecte (decât din punctul de vedere al legii). Atâta timp cât există mai multe cataloage internaţionale, care mai au şi poze color, toată îmbâcseala aia din legislaţie ar putea fi înlocuită cu o scurtă listă cu cele câteva poziţii, listă care s-ar putea găsi la toate organele potenţial interesate, iar cetăţeanul de rând n-ar mai trebui să fie supus unor proceduri birocratice, culmea, fiind vorba şi de proprietatea lui! O simplă comparaţie vizuală s-ar putea face inclusiv de persoane fără vreo pregătire specială în domeniu. Se pare însă că e mai bine ca situaţia să rămână cât mai neclară, pentru ca tot felul de neaveniţi să emită păreri pe banii statului.
Cum poţi deveni un criminal? Ei bine, tot în urmă căutării introduse la 'nea Gogu am dat de colecţia aceasta de reviste şi am citit un aritcol de mi s-a zbârlit părul pe ceafă! Dintr-o prostie sau din simpla necunoaştere a anumitor prevederi legale poţi ajunge infractor cât ai zice peşte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu