Am văzut lotul imediat după ce a fost oferit. Iniţial nu i-am acordat o atenţie prea mare, deoarece sunt mărci relativ comune, care nu lipsesc din prea multe colecţii de marcă românească (click pentru mărire).
Ulterior, trecând în revistă loturile urmărite, am realizat că parcă nu-mi "sună bine" modul în care au fost aşezate etichetele cu numerele de catalog (corespund cu cele din Michel). Cel din stânga ar fi din 1864 (adică 10 II) datorită punctelor de culoare de sub cifra "30" superioară şi din dreapta goarnei.
Uitându-mă apoi cu ceva mai multă atenţie la marca din dreapta, am văzut şi pliul de hârtie şi m-am gândit că n-am mai văzut mărci de 30 parale din 1862 cu pliu de hârtie. Chiar mă gândeam să-mi înscriu varietatea în fişa electronică a mărcii (am un progrămel simpatic care poate genera fişe ordonate alfabetic, apoi poate exporta tot conţinutul fişelor într-un singur fişier de Word, scutindu-mă astfel de multă muncă). Dar am sesizat diferenţe între elementele mai fine de pe vultur şi de pe capul de bour, între cele două mărci. Oricum, clişeele utilizate în 1864 au fost copiate după cel din 1862, iar diferenţe n-ar trebui să fie între cele două tiraje. Ar putea apărea diferenţe numai din cauza cernelii utilizate la imprimare. Aşa că am renunţat. Nu sunt convins că marca din dreapta este originală.
Faceţi şi voi comparaţia între ele şi spuneţi-mi părerea.
UPDATE
Pentru cei interesaţi de progrămelul cu pricina, îl puteţi descărca de aici.
Progrămelul poate fi difuzat și la prieteni ?
RăspundețiȘtergereDesigur, este un program free: Jot Note Manager v. 1.31 (Freeware) - se poate descărca de aici:
Ștergerehttp://www.mediafire.com/download/j7pa48rs3dl4hwy/Jot_Note_Manager_1.31_Free.zip
Vă mulțumesc . Sper să reusesc .
ȘtergereE un progrămel foarte simplu, făcut pe vremuri pentru Windows 3.1, încă dinaintea apariţiei Windowsului 95. Are "help" propriu în care explică toate comenzile.
ȘtergereUitasem: cu plăcere! :)))
Ștergere