"Canoane" ale machetării paginii
Închipuiţi-vă epoca în care nu se inventase încă tiparul, iar "cărţile" erau realizate prin caligrafiere manuală a textelor. Pe vremea aceea nu existau, desigur, nici caiete "dictando" cu liniatură care să-i ajute pe "autori" la scris. Este posibil ca încă din acele vremuri să fi luat naştere ceea ce mai târziu au fost denumite "canoanele" construcţiei paginii: erau de fapt un set de "reguli" după care se rezervau spaţii albe pe marginile paginilor, scrisul făcându-se într-o suprafaţă delimitată geometric.
Ceva mai târziu, după apariţia tiparului, modelul a fost preluat de Gutenberg, cel mai cunoscut exemplu fiind chiar biblia tipărită de el.
Ideea realizării "cărţii perfecte" a constituit preocuparea mai multor artişti şi tipografi, probabil cea mai notorie descriere a regulilor de construcţie a paginilor unei cărţii fiind făcută de Jan Tschichold, în cartea sa devenită celebră, "Forma cărţii: eseu asupra moralităţii şi designului" (versiunea originală a fost publicată în limba germană, fiind ulterior tradusă în limba engleză şi republicată sub ISBN 0-88179-116-4 - o sursă ar fi aceasta).
Tschichold a prezentat în lucrarea sa mai multe "canoane" denumite după numele autorilor.
Unul dintre cele mai tipurii canoane a fost cel descris de olandezul Van de Graaf, care a studiat proporţiile utilizate de manuscrisele din epoca medievală şi de tipăriturile timpurii. "Canonul secret" avea la bază un model geometric aplicabil oricărui format de pagină, suprafaţa rezervată blocului de text fiind proporţională cu înălţimea paginii.
Potrivit acestui canon, proporţiile sunt păstrate, marginile având lăţimi de 1/9, respectiv 2/9 faţă de dimensiunea paginii. La o proporţie de circa 2:3, lăţimea rezultată a marginilor paginii are proporţiile 2:3:4:6 (pentru interior - superior - exterior - inferior).
Un alt "canon" a fost dezvoltat pe baza "diagramei" lui Villard de Honnecourt, un arhitect francez care a imaginat în secolul al XIII-lea împărţirea armonioasă a unui segment de dreaptă în părţi logice - o treime, un sfert, o cincime, o şesime etc.. Pe baza acestei diagrame, lăţimea marginilor unei pagini respectă aceleaşi proporţii de 2:3:4:6.
"Regula de aur" a împărţirii paginii după Tschichold ar trebui să se bazeze pe "proporţia de aur" sau "divină", ori "raportul perfect" cum mai este denumit. Este regula pe care au respectat-o toţi marii făuritori de cărţi din Evul Mediu. Pornind de la raportul "perfect" de 2:3, toate elementele paginii coexistă într-o legătură armonică. Schematic, "regula" este cea din schiţa de mai jos.
Există multă bibliografie referitoare la descrierea şi/sau aplicarea acestor "canoane" sau reguli de machetare, cum vreţi să le spuneţi. În prezent, ele sunt puţin sau deloc cunoscute (în principal din cauza dispariţiei meseriei de tipograf, în sensul clasic).
Pentru un tehnoredactor cu pretenţii, măcar schemele prezentate ar merita să fie cunoscute.
Mai multe (pentru cei interesaţi) pot fi găsite pe Wikipedia (în limba engleză; în limba română pagina nu există, de altfel nici n-am întâlnit pe cineva din România care să aibă idee de existenţa acestor "canoane").
O prezentare foarte frumoasă cu acelaşi subiect am descoperit-o pe pagina Retinart.net, unde există şi câteva GIF-uri animate ale schemelor care vă pot ajuta să înţelegeţi "filozofia proporţiilor".
(Va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu