Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 21 august 2013

Ilustrată cu o eroare la Spic în francatură

Nu ţin minte dacă am mai semnalat sau nu această piesă (sper să nu, dacă totuşi am făcut-o, să mă tragă cineva de mânecă). Este vorba de o ilustrată cu o vedere din Bucureşti, expediată în vara lui 1904 la Bruxelles (click pe imagini pentru mărire).


Este vorba de marca de 1 ban brun de pe verso, cea care poartă o săgeată roşie: cadrul inferior al cartuşului stâng al valorii este "acoperit" de un mare lumen alb (lipseşte). Eroarea este specifică unui clişeu din cea mai târzie planşă de la valoarea de 1 ban (planşa 3, tipul III), întâlnindu-se atât la culoarea brun, cât şi la culoarea neagră.
O problemă interesantă este şi cea a francaturii. Tariful pentru o ilustrată externă era (încă din 1892) de 10 bani. Expeditorul român a tăiat cu cerneală titlul tipăriturii de pe verso ("Postkarte - Carte postale"), adăugând manual cu cerneală: "Imprimee". Într-adevăr, tariful pentru un imprimat extern cu o greutate de până la 50 de grame era de numai 5 bani. Dar e o şmecherie, acceptată în final de oficiantul de la Poşta Centrală din Bucureşti.
Ca imagine a ilustratei, cei obişnuiţi cu peisajul actual remarcă probabil "goliciunea" liniei de orizont. În stânga, deasupra liniei copacilor, se vede partea superioară a Foişorului de Foc. În dreapta, artera pe care merge tramvaiul este Bulevardul Carol, dacă nu mă înşel.
Piesa a fost vândută pe un portal online cu un preţ nesemnificativ.

2 comentarii:

  1. Multumesc pentru informatii , totdeauna am apreciat pregatirea D-voastra filatelica . Astept cartea postala , cred ca e pe drum ... Toata stima,
    Mihai

    RăspundețiȘtergere