Colecţionarii interesaţi de o anumită categorie de piese intră în contact, mai devreme sau mai târziu, cu micii negustori de la care se "aprovizionează" şi care, în spiritul meseriei, încearcă să îşi vândă marfa cât mai bine. Până aici, numic nu este anormal.
Situaţia anormală apare însă atunci când proprietarul unor piese încearcă să susţină ideea că acestea "sunt rare" deoarece "poartă ştampile de cenzură". Tocmai aici apare abordarea eronată a problemei.
Colecţionarii de piese de istorie poştală românească ştiu că ne întâlnim cu piesele aparţinând perioadelor celor două conflagraţii mondiale, la care România a participat, pise care poartă ştampile de cenzură.
Simpla invocare a existenţei unei ştampile de cenzură pe o piesă pentru a solicita un preţ "mai bun" nu stă în picioare, iar argumentul este unul cât se poate de simplu. Datorită reglementărilor existente atât pe timpul Primului Război Mondial, cât şi în decursul celei de-a doua conflagraţii mondiale, aproape toate corespondenţele trebuiau în mod obligatoriu să treacă printr-un birou de cenzură, fie el civil sau militar. În consecinţă, din totalul corespondenţei purtate în epoca respectivă (şi care s-a mai păstrat până astăzi), există mult mai multe piese cu ştampile de cenzură decât piese necenzurate (ţinând cont şi de obligativitatea cenzurării corespondenţelor pentru anumite perioade). Aşa că piesele cenzurate reprezintă masa cea mai comună a pieselor existente în circuitul filatelic. Deci preţurile de bază pentru astfel de piese se determină, normal, pentru piesele cenzurate. Ca o rezultantă, piesele necenzurate sunt mult mai rare pentru perioadele respective, datorită faptului că ori s-a încălcat legislaţia, ori o anumită piesă se încadrează într-o situaţie specială prevăzută de aceeaşi legislaţie.
Aşa că, stimaţi colegi, invocarea faptului că o corespondenţă poartă o cenzură nu este un motiv real pentru a solicita preţuri nejustificate de raritatea piesei respective.
Acum, din multitudinea de ştampile de cenzură utilizate şi cunoscute în prezent, este normal că unele sunt mai comune şi altele mai rare. Deabia în această situaţie ar trebui să intervină diferenţieri în evaluarea pieselor. Numai că pentru aceasta mai trebuie studiată şi literatura.
Bineînţeles că faţă de opinie exprimată mai sus puteţi comenta şi pro, şi contra, cu exemple concrete sau cu alte argumente.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu