Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

sâmbătă, 14 mai 2011

Ultima oră: Limitarea fondului de salarii şi a nivelului cheltuielilor în companiile de stat

Companiile de stat şi regiile autonome sunt obligate să-şi limiteze cheltuielile, inclusiv cu salariile, la un nivel maximal, iar angajamentele luate pentru achiziţiile de bunuri şi servicii trebuie să ţină seama de posibilităţile reale de încasare a veniturilor, potrivit ordonanţei de urgenţă adoptate de Guvern pentru disciplinarea financiară a sectorului de stat.

"Cheltuielile totale, inclusiv cele aferente fondului de salarii, reprezintă limite maxime ce nu pot fi depăşite. rectificarea bugetelor de venituri şi cheltuieli în sensul majorării cheltuielilor se face în limita veniturilor înacasate peste nivelul programat", se arată în OUG nr. 44, publicată în Monitorul Oficial nr. 333 din 13 mai a.c.

"Programele de achiziţie de bunuri şi servicii pentru desfăşurarea activităţii se fundamentează pe baza cheltuielilor aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli, iar în execuţie angajamentele legale vor fi făcute ţinându-se cont de posibilităţile reale de încasare a veniturilor programate", mai prevede OUG adoptată pe 29 aprilie.

Totodată, la fundamentarea bugetelor companiilor de stat se vor avea în vedere condiţiile de eficienţă, reducerea arieratelor, reducerea pierderilor şi a subvenţiilor în exploatare, respectarea politicii salariale a Guvernului.

De asemenea, miniştrii care au în subordine companii sau regii autonome au obligaţia ca, pe lângă proiectul anual al bugetului de venituri şi cheltuieli, să depună spre aprobarea Executivului şi estimări pentru următorii doi ani.

Acestea trebuie să cuprindă repartizarea pe trimestre a indicatorilor economico-financiari, programul de investiţii şi sursele de finanţare, programul de reducere a stocurilor de materii prime, materiale, obiecte de inventar şi piese de schimb, produse finite, programe de reducere a arieratelor, precum şi situaţia datoriilor rezultate din împrumuturile contractate cu scadenţă în anul curent.

Încălcarea acestor dispoziţii constituie contravenţie, iar managerii responsabili sunt sancţionaţi cu amenzi de 5.000-10.000 de lei.

"Acest act vizează întărirea disciplinei financiare şi creşterea eficienţei în companiile de stat. Concret, la baza fundamentării bugetelor, va exista un proces de reducere a arieratelor, unul de reducere a pierderilor şi unul pentru încadrarea în cheltuielile prevăzute în buget. Avem măsuri exacte pentru reducerea stocurilor în aceste instituţii. Mai mult, vom avea un sistem de raportare a unor indicatori economico-financiari către Ministerul de Finanţe, lunar sau trimestrial. Sunt şi sancţiuni dacă nu se respectă aceşti indicatori şi nu se depun la timp raportările către Ministerul de Finanţe, între 5.000 şi 10.00 de lei", explica ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, pe 29 aprilie. (AGERPRES)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu