Plecând de la un vast material documentar, autorul prezintă pe mai bine de 200 de pagini, în mod detailat, activitatea poştelor austriece – Poşta de stat, Poşta companiilor Lloyd şi DDSG şi Poşta DBSR – în Principatele Dunărene şi Dobrogea în sec. XIX. Aşa cum se menţionează şi în prefaţă, intenţia autorului a fost de a face accesibil unui cerc cât mai larg de colecţionari tot ceea ce cunoaştem azi referitor la activitatea poştelor austriece în această parte a Levantului. Desigur că cele publicate acum 45 de ani, în 1966, de Tchilinghirian şi Stephen în „Austrian Post Offices Abroad” - Part Six, au constituit un important punct de referinţă în prezentarea subiectului, dar o serie de informaţii noi, precum şi o analiză critică a datelor şi publicaţiilor mai vechi vin să completeze şi să corecteze multe din afirmaţiile anterioare.
Fiecare parte a lucrării (Poşta de stat, Poşta companiei Lloyd, a companiei DDSG şi Poşta DBSR) prezintă în capitole distincte istoria, tarifele şi ştampilele utilizate de serviciile poştale respective, astfel încât cititorul poate găsi cu uşurinţă datele care îl interesează. Atât sursele de referinţă, cât şi aspectele controversate sunt prezentate direct în text şi astfel cititorul poate să-şi facă uşor o imagine clară şi completă asupra problemelor în discuţie.
În afara prezentării aspectelor istorice generale legate de activitatea fiecărui serviciu poştal în parte, acestea sunt prezentate încă odată detailat şi pentru fiecare localitate unde a funcţionat un asemenea serviciu, astfel încât ele pot constitui o importantă sursă de informaţii şi pentru colecţionarii care urmăresc în special istoria poştală a unei regiuni sau localităţi anume. Deoarece subiectul tratat interesează atât colecţionarii români, cât şi pe cei austrieci, s-a ales o prezentare bilingvă.
Cartea este bogat ilustrată şi excelează printr-o prezentare veridică a tuturor ştampilelor folosite de poştele austriece în Principatele Dunărene şi Dobrogea în sec. XIX. O atenţie deosebită s-a dat şi cotărilor pentru mărci şi scrisori, care au fost stabilite pe baza rezultatelor obţinute în ultimii 15 ani la licitaţiile europene.
Cartea vine să închidă o lacună care persistă de mult în informaţiile legate de acest aspect istoric şi filatelic şi este indispensabilă pentru orice colecţionar interesat de istorie poştală sau locală.
Format DIN A5, 222 pagini, bogat ilustrată, Würzburg 2011, 22 Euro (plătibil în lei).
Persoanele interesate îl pot contacta direct pe autor: Norbert Blistyar, Tannenweg 12, D-97084 Würzburg, sau prin e-mail: norbert.blistyar@freenet.de.
Va multumesc pentru atentionare !
RăspundețiȘtergere"bine de 200 de pagini, în mod detailat"...
RăspundețiȘtergereSe poate downloada de undeva aceasta carte?
Nu, nu se poate. Nu se mai găseşte la această oră, fiind epuizată.
Ștergere