Astăzi s-a desfăşurat licitaţia casei Vaccari srl, marea majoritate a pieselor aparţinând zonei italiene de interes, de la vechile state şi până la varietăţi şi erori moderne, fără să fie ocolite coloniile, ocupaţiile, San Marino şi Vaticanul, ca de obicei.
La perioada clasică m-au încântat însă (în afara unor scrisori absolut admirabile la vechile state italiene) şi două scrisori expediate din Statul Papal la Bucureşti, în Muntenia, la mijlocul secolului al XIX-lea. Din păcate, prezentarea pieselor nu conţine detalii asupra rutelor şi tarifelor, dar probabil că ştampilele de sosire (nu sunt prezentate verso-urile pieselor) aparţin poştei consulare austriace, aşa cum am mai întâlnit piese asemănătoare.
Ambele piese au fost expediate din Bologna, una în noiembrie 1853, iar cealaltă în martie 1854. O astfel de piesă are un binemeritat loc în orice colecţie de istorie poştală care se respectă. Mai ales că preţurile de plecare nici nu au fost prea mari (câte 150 euro pentru fiecare piesă).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu