Piesa ilustrată mai jos a fost oferită zilele trecute pe un portal de licitaţii online, dar nu s-a vândut. O semnalez însă deoarece a generat câteva discuţii între câţiva cunoscuţi.
Este vorba de o trimitere cu titlul de imprimat, expediată în 1879 din Bucureşti la Viena (click pe imagine pentru mărire).
Piesa prezintă o particularitate: iniţial, imprimatul a fost francat cu o marcă de 3 bani din emisiunea "Paris", peste care ulterior a fost aplicată o marcă de 10 bani "Bucureşti I". Examinând piesa (de fapt imaginea ei), pot spune aproape sigur că nu este o făcătură, aşa cum afirma unul dintre cunoscuţii mei. Continuitatea ştampilei "Bucuresci" este destul de clară:
Posesorul piesei explica în descrierea de pe portalul online că tariful pentru imprimate la acea dată era de 5 bani şi că, probabil din lipsa mărcilor de 5 bani a fost aplicată o marcă de 10 bani.
Îmi permit să îl contrazic. Cred că iniţial expeditorul a confundat tariful intern cu cel extern. La imprimatele interne, tariful era de 3 bani, aşa că el a francat trimiterea cu o marcă de 3 bani. Probabil că a aflat ulterior că tariful pentru imprimatul extern era de 5 bani pentru pentru o trimitere de până în 50 de grame, şi de 5 bani pentru fiecare treaptă suplimentară de greutate de câte 5+ bani sau fracţiune. În imagine se vede că imprimatul are mai multe file şi că acestea au un format destul de mare, aşa încât este posibil ca greutatea trimiterii să depăşească cele 50 grame corespunzătoare primei trepte de greutate, iar pentru francare să fie necesară o marcă de 10 bani (corespunzătoare imprimatului extern din treapta a doua de greutate). Că sunt mai multe file, se vede şi din imaginea celeilalte feţe a trimiterii (click pentru mărire):
Dacă proprietarul piesei va citi acest articol, îi sugerez să o cântărească. Astfel va fi dezvăluit misterul şi se va găsi cheia problemei.
Probabil că unul din proprietarii anteriori ai piesei au rupt un colţ al mărcii de 10 bani, pentru a se vedea mai clar că sub ea se găseşte o altă marcă, de 3 bani verde gălbui.
La interior, filele împăturite conţin un mesaj tipărit cu un frumos set de caractere script (click pentru mărire):
În opinia mea, piesa este deosebit de interesantă şi destul de rară (nici nu îmi aduc aminte să fi văzut vreo piesă similară). Poate că preţul solicitat ar fi nimerit pentru raritatea piesei, numai că nu cred ca pentru ea să existe mai mult de două-trei persoane potenţial interesate (cred că am mai pomenit mai demult ceea ce a încercat să clarifice Edwin Müller în al său catalog de ştampile austriece: întotdeauna există un anumit decalaj între raritatea reală a unei piese şi nivelul de interes pentru aceasta). Din păcate, decalajul dintre gradul de raritate şi nivelul de interes afectează preţurile de tranzacţionare de pe piaţă (acest lucru nu este valabil numai la filatelie sau la alte obiecte de colecţie, ci şi la orice categorie de mărfuri tranzacţionabile pe piaţa liberă).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu