Filatelia, încotro?

S-a scris mult referitor la acest subiect. Nu vreau să reproduc alte articole sau analize, mai mult sau mai puţin argumentate. M-am gândit la acest subiect pentru că anul se apropie de sfârşit şi, poate, o trecere în revistă şi-ar merita locul. De fapt am plecat de la o postare a lui Rod Tyliard lăsată în grupul I Love Philately de pe Google+ (grup care în numai câteva zile a "adunat" 125 de colecţionari din lumea întreagă). Rod a semnalat într-o postare blogul lui Peter (e doar coincidenţă de nume, nu ne-am cunoscut), pe care l-am menţionat deja într-un articol precedent.
Peter a publicat un articol referitor la o nouă platformă de licitaţii online, eCharta.

Ideea este una pe care am mai întâlnit-o pe net: mai mulţi colecţionari s-au declarat nemulţumiţi de taxele impuse de alte portaluri online de licitaţii ("tradiţionale") şi s-au hotărât şi-şi construiască propriul vector de comercializare. De ce spun că ideea nu este una nouă? Păi numai în RO există deja câteva asemenea iniţiative. Pe unele le-am semnalat. Pe altele le-am amintit doar.

Poate că ar fi momentul să mă îndrept spre ideea din titlu. Există cumva o demarcaţie clară între partea de pasiune pură a colecţionarilor şi aspectul comercial al acestui hobby? Nu sunt eu în măsură să dau un răspuns calificat, dar aş înclina să răspund "şi da, şi nu". Răspunsul depinde de ceea ce îşi doreşte fiecare să facă.
Am mai făcut această declaraţie de câteva ori în articole anterioare: poate că hobby-ul n-ar exista fără negustori. Şi cu cât aceşti negustori ar fi mai calificaţi, cu atât ar fi mai bine şi pentru colecţionari. Unii filatelişti au ales să se rezume la colecţionarea propriuzisă. Alţii încearcă să-şi valorifice "plusurile" sau piesele care nu le mai fac trebuinţă comercializându-le. Ori direct, prin contacte nemijlocite cu alţi colecţionari, ori apelând la portalurile pe care eu le mai denumesc şi "vectori". Mai există o categorie de aşa-zişi colecţionari (pe care eu, unul, nu o preţuiesc în mod deosebit) care nu prea sunt colecţionari, ci încearcă să dezvolte un comerţ oarecum paralel cu comerţul legal, autorizat, desfăşurat de persoane sau firme specializate (unii s-ar putea simţi lezaţi de cuvântul "legal", dar adevărul este că un anumit tip de comerţ se "scaldă" pe undeva, pe la graniţa dintre cele două).

De ce m-am oprit la această idee? Personal nu mă interesează legalitatea acţiunilor nimănui. Mă interesează cu totul altceva: ce anume lasă fiecare filateliei, prin ce îmbogăţesc ei zestrea pasiunii noastre? Ce tip de propagandă fac ei în folosul filateliei şi în ce fel ajută comunitatea prin transmiterea unor informaţii valoroase generaţiilor mai tinere?
Din păcate, pe cei mai mulţi (şi mai ales pe cei din categoria căreia m-am declarat a nu fi fan) nu îi interesează acest lucru. Cei mai mulţi n-au intrat în viaţa lor într-o expoziţie, iar singura literatură pe care o "agrează" este catalogul general. Dispreţuiesc revistele de profil şi nu şi-ar face un abonament la vreuna nici în ruptul capului, dar nu refuză vreun exemplar care le pică "moca". Sunt egoişti şi îi privesc pe ceilalţi colecţionari din jurul lor doar prin prisma grosimii portofelului. Tot ei sunt cei care nu se sfiesc nicio clipă să "ardă" vreun nepriceput cu vreun fals grosolan sau să-i mintă cu neruşinare pe începători cu privire la valoarea sau raritatea unor piese.

Pot să mă consider un norocos. Pe la începutul anilor '70 am cunoscut (la cercul filatelic) un fost negustor de mărci (negustor adevărat, cu magazin în toată regula deschis prin anii '40). După naţionalizare nu a mai primit autorizaţie şi a încetat comerţul. Dar la cercul filatelic nu se sfia să-şi depene amintirile. Îmi plăcea să stau şi să-l ascult şi de multe ori îl îndemnam la povestit punându-i o mulţime de întrebări. După câteva săptămâni m-a invitat la el, acasă. M-a acceptat drept "ucenic" şi mi-a îndrumat paşii. Eram uimit de orizontul lui filatelic, m-a învăţat cum să utilizez cataloagele şi cum se fac corelaţiile pentru determinarea rarităţii unei mărci. S-a prăpădit săracul om de mulţi ani, dar ceva a rămas în urma lui: au rămas nişte sfaturi pe care mi le-a făcut pe vremea când eram doar un puşti, pe care le-am ţinut minte şi le-am transmis altora, ori de câte ori am avut prilejul. Le voi scrie şi aici odată, chiar dacă vi se vor părea de modă veche. Am însă senzaţia că pe baza acestor sfaturi s-au dezvoltat mai multe generaţii de colecţionari. Aceleaşi sfaturi am avut ocazia să le aud şi din gura unui alt negustor pe care am avut prilejul să-l cunosc: bătrânul (aşa mi-l aduc aminte) Willi Nathanson. Ce spuneau aceşti bătrâni?

- Să ai încredere în oameni şi să descoperi ce e mai bun în caracterul fiecăruia;
- Să fii cinstit şi să nu păcăleşti pe nimeni;
- Să nu contribui la distribuirea falsurilor şi să ceri scoaterea lor de pe piaţă celor care le deţin;
- Să încerci să înveţi în permanenţă, să te abonezi la cât de multe reviste poţi şi să-ţi dezvolţi propria bibliotecă filatelică;
- Dacă ai înclinare, să scrii despre preocupările tale şi să-ţi faci cunoscute rezultatele propriilor studii;
- Să îţi faci un cerc de învăţăcei şi să-i cointeresezi cu literatură şi chiar cu mici cadouri din mărci.

Ar mai fi câteva, dar nu privesc colecţionarii, ci se referă mai mult la negustori.

Lucrurile au evoluat mult în ultimii 20 de ani. Apariţia şi dezvoltarea internetului au făcut posibile lucruri care altă dată păreau de domeniul SF-ului. Comerţul tradiţional s-a dezvoltat şi el şi îşi lasă puternic amprenta asupra colecţiilor actuale. Accesul liber atât la informaţie, cât şi la platformele de comercializare s-a democratizat. Au apărut o mulţime de oportunităţi la care nici nu ne gândeam cu ani în urmă. Nu este însă mai puţin adevărat că au crescut şi şansele să dai peste vreo lichea.

Revin la noua platformă eCharta. Ea a fost creată de colecţionari nemulţumiţi de taxele percepute de eBay pentru utilizarea platformei sale de licitaţii online. Este OK, nu toată lumea poate fi mulţumită. Şi până la urmă apariţia oricărei platforme noi nu ar trebui să fie decât în avantajul cumpărătorilor, mărindu-se concurenţa.
Pe de altă parte însă, nu ar trebui uitat că e greu să te pui cu un colos ca eBay. De ani buni s-a "aşezat" pe piaţă şi tinde să devină un standard în comeţul online, alături de Amazon. La ora actuală, puterea portalului (din punctul de vedere al vânzătorului) stă în traficul foarte mare pe care îl captează. Are "vad", cum s-ar spune. În limbaj mioritic, contabil, se cheamă "fond de comerţ" şi poate reprezenta o părticică din averea unei firme. Până una, alta, oricărui utilizator îi este permis accesul la acest "fond de comerţ", mai clar orice piesă postată poate fi văzută de un număr de perechi de ochi încă neegalat de alt portal similar. Dar pentru asta, trebuie să plăteşti. Tocmai acele taxe. Ar fi oarecum anormal să beneficiezi şi de "vadul" creat de portal şi să nu plăteşti nimic. Oricum, costurile unui magazin clasic sunt de multe ori mai mari, iar într-o perioadă de criză ca cea prin care trecem, s-ar putea să nu-l poţi ţine în viaţă mai mult de câteva luni.
Mai este un aspect al problemei, pe care cei nemulţumiţi nu vor să-l recunoască (şi acesta este valabil pentru orice platformă de tranzacţionare, fie că este eBay, Delcampe, Okazii sau alta): Care este strategia de vânzare aplicată? Cum este situat nivelul preţurilor? Ce alte servicii adiacente oferă potenţialilor clienţi? Ce fel de garanţii acordă? Care este gradul de satisfacţie al clientului (na! am dat-o într-o problemă delicată...). Pentru că minunile acelea de calificative primite de fiecare utilizator înregistrat nu sunt bune decât pentru păcălit naivii.

Ca să n-o mai lungesc, revin la enunţul făcut şi mai sus. Pentru dezvoltarea filateliei, avem nevoie de comercianţi calificaţi, adevăraţi şi serioşi.