Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

joi, 6 decembrie 2012

Varietăţi ale coliţelor "Pentru înzestrarea armatei"

Doream să abordez acest subiect prin prisma ultimei descoperiri (pe care o veţi vedea la coadă).
Varietăţile cunoscute până în prezent la aceste coliţe (la cele fără supratipar, precum şi la cele cu supratiparul "Pro Patria 1940") s-au limitat la câteva variante de hârtie şi de gumaj, fără a uita poziţiile de filigran monogram CC (XIII, după cataloagele româneşti).
În afara acestora, la câteva coliţe s-au înregistrat culori deplasate, care au generat alinieri defectuoase ale mărcilor imprimate în centru. Vă dau şi trei exemple ale unor piese care nu-mi aparţin, dar cu ani în urmă am avut ocazia să le examinez. Puteţi face click pe imagini, pentru mărire.

La această coliţă este vizibilă deplasarea accentuată spre dreapta a planului de culoare aparţinând mărcii de 10 lei (şi o deplasare mult mai mică al celui aparţinând mărcii de 8 lei).

O altă coliţă cu deplasare de culoare este cea din imaginea de mai sus. Planul de culoare al mărcii de 3 lei este vizibil deplasat spre dreapta.

Încă un exemplu de culoare deplasată la o coliţă cu supratiparul PRO PATRIA 1940: deplasarea planului de culoare al mărcii de 8 lei în sus şi spre dreapta este evidentă, mai ales că liniile perforului servesc pentru ghidarea vizuală.

Şi acum vine descoperirea. Ţin să vă zic că mi-a stat inima când am văzut piesa pe un portal de licitaţii online.

Eroarea este evidentă: planul de culoare al mărcii de 1,50 lei este dublu imprimat.
Coliţa a fost oferită în cadrul unui lot, de unul din vânzătorii la care făceam referire în articolul de ieri, cel cu vânzarea "vrac". Omului i s-a pus pata că vine apocalipsa şi-l găseşte cu timbre în casă. Păi dacă vine, cu sau fără timbre tot aia este. Lucrul este valabil şi pentru bani: la ce-ţi mai trebuie?
Mai vreau însă să spun ceva despre acest vânzător: are urâtul obicei să-şi "salte" bidurile, folosind ID-uri diferite. Îl bănuiam de acest lucru, deoarece mă cam mirau "plusurile" apărute întotdeauna fără a se utiliza bidarea automată sau vreun "sniper". Bănuiala mi-a fost confirmată de alte două persoane care i-au urmărit activitatea.
Stimabile, dacă te caliceşti la doi-trei firfirei în loc să te uiţi la ceea ce vinzi, asta este! Avantaj serviciu. C-aşa e-n tenis, vorba iubitului Tomiţă.

4 comentarii:

  1. Super interesant articolul Max ! Nu m-as fi gandit vre-un moment ca la emisiunea "Pentru înzestrarea armatei" ar exista asemenea varietati. Am mai vazut varietati de genul la colitele "Titu Maiorescu" , "Consiliul de Patronaj" Fratia de Arme" si "Crucea Rosie" toate oferite spre vanzare cu sume insemnate, insa este prima data cand le vad la acesta emisiune ca sa fiu sincer.
    Cat despre ultima piesa, ma gandesc ca afost o adevarata batalie pentru achizitia ei... oare cate bucati or mai fi existand cu aceasta eroare? A mai semnalat-o cineva?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sunt chiar comune deplasările de culoare la aceste coliţe (în orice caz, sunt mult mai rare decât la celelalte menţionate).
      N-a fost nicio bătălie pentru lotul respectiv. M-am prins că n-a observat nimeni varietatea după lipsa bidurilor şi preţul mai mult decât acceptabil.

      Ștergere
  2. Buna seara tuturor .
    Intr-adevar ultima piesa este o adevarata frumusete !
    As avea o intrebare (care tine de tehnologia imprimarii): cum este posibil ca imprimarea dubla sa apara numai la o singura marca ? La al doilea contact al tiparului cu hartia ar fi trebuit sa ramina ceva urme de culoare si in dreptul celorlate doua marci (in ideea ca tiparirea nu se facea separat pentru fiecare marca in parte).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Explicaţia este simplă: fiecare culoare era imprimată printr-o trecere distinctă a colii prin maşina de imprimare. Fabrica de Timbre nu dispunea la acea dată de o maşină de imprimare în mai multe culori.

      Ștergere