Mă gândeam să mă opresc cu articolele publicate în acest an. Cred că mi-ar prinde bine o mică pauză până după Sărbători. Dar pentru că doresc să vă las câte ceva de vizionat până atunci, m-am hotărât să fac un miniserial cu imaginile câtorva loturi mai deosebite de mărci clasice româneşti.
Un comerciant german desface o acumulare importantă de marcă românească. O parte din loturi au deja termenul expirat, altele (din cele ce urmează a fi prezentate în episoadele următăoare ale miniserialului) încă mai sunt disponibile. Câteva piese deosebite am reuşit să le recunosc, văzându-le cu mulţi ani în urmă şi păstrându-le fotocopiile xerox în arhiva mea de imagini.
Oferta destul de generoasă are o anumită semnificaţie. Ne-a păsărit o generaţie de colecţionari şi începe să se formeze o alta, dar ce va reuşi să facă, asta încă nu aş putea spune.
Primul lor pe care vi-l prezint conţine mărci din emisiunile Cuza 1864 şi 1865. El a fost oferit în sistem BuyItNow pentru suma de 1.000 euro. Imaginile nu sunt grozave, dar permit cu uşurinţă identificarea valorilor.
Nu voi face niciun comentariu asupra lotului. Dacă doriţi să sialogăm asupra componenţei lui, aştept comentariile voastre.
salutari
RăspundețiȘtergereo sa va multumesc pt materialul de studiu oferit
la valoarea de 5 parale albastru
al treilea rand penultima piesa are o culoare cel putin deosebita
eu nu am vazut asa ceva
vi se pare ok ?
Este posibil ca acea marcă să aibă în vreun fel culoarea alterată (oxidare sau modificare chimică), deoarece nuanţa nu am întâlnit-o până acum (şi, slavă Domnului, nu pot spune că n-am văzut destule). De regulă, astfel de piese necesită şi o examinare a hârtiei (dacă este oxidare, se vede la o lupă bună după uşoarele variaţii ale culorii la elemente de desen apropiate, iar hârtia este neafectată; dacă este modificare chimică, atunci se distinge şi o alterare a culorii hârtiei).
Ștergere