Tot mai multe voci "importante" au început să susţină că postarea de clipuri video pe bloguri este acum la mare modă şi că ar fi o chestie de viitor.
Adevărul este că în domeniul nostru ar putea fi un pas înainte. Una este să stai să scanezi sau să faci zeci de fotografii, şi alta este să postezi pe blog un scurt filmuleţ cu ceea ce ai dori să comunici, fără să te mai omori prea mult cu textul cules la tastatură sau cu vorbăria (deşi cu vorbitul se poate rezolva şi poate fi de ajutor, de pildă atunci când prezinţi conţinutul unei colecţii sau al unui album).
Mi-a dat prin cap să fac o probă, dorind să vă cer părerea.
Scopul clipului video este doar de a încerca tehnic şi această posibilitate, iar subiectul clipului - clasorul cu pricina - a fost unul cu totul întâmplător (acest clasor mi-a fost la îndemână, astăzi mai devreme am mai "îndesat" în el nişte postclasice).
Cu tehnica actuală, uite că se pot face lucruri interesante. Voi ce spuneţi?
eu nu ştiu ce să zic. chiar nu mă pot pronunţa, nefiind un împătimit al filateliei. dacă ai de zis nimic, poţi să faci videobloging şi să încerci să pari interesant. dacă e vorba însă de detalii, care pot fi observate doar într-o poză mărită, eu zic că e mai greu, iar în filatelie atenţia la detaliu e cam importantă. aşa gândeşte un necunoscător :)
RăspundețiȘtergereÎnţeleg perfect ideea, chiar dacă spui că eşti necunoscător (dar eu te văd drept un observator bun). Ai dreptate, nu se pretează la orice, ci numai la chestii generale, cum ar fi prezentarea unui clasor întreg, ca aici.
ȘtergereCând e vorba de detalii, şi eu sunt adeptul ferm al imaginilor scanate.
în cel mai subiectiv mod cu putinţă eu îţi spun că am urmărit cu maya filmul, dar ne plac mai mult cuvintele... cum aş putea scrie eu videopoveşti? cum ai putea să transmiţi tu, doar printr-o simplă răsfoire, tot ceea ce transmiţi?
RăspundețiȘtergereLa o prezentare care nu va fi de probă, filmul va fi însoţit şi de sunet (acum l-am dat pe "mute" că-mi "răgea" o trupă rock pe radioul online când am filmat... :D ).
ȘtergereDa, fără cuvinte nu-i de folos decât pentru cineva căruia-i merg ochii.
Pai eu am vazut ca videoblogging devine mai popular daca apare si un prezentator sexy de tip entertainer acolo, care da din maini, canta si vorbeste, etc, nu doar imagini filmate asa fara sonor !
RăspundețiȘtergereÎmi pare rău Rudolph, dar persoana mea sigur nu întruneşte calităţile necesare... :))))))
ȘtergereAm înţeled ideea, desigur!
Salve Max !
RăspundețiȘtergereDa , eu accept ideea .
Dar timbrele trebuie altfel asezate iar filmarea sa fie ceva mai lenta si mai luminoasa ! Oricum m-ai lasat masca cu continutul clasorului ! Zau asa Max , vinde/mi si mie niste rupturi postclasice ! Patate , crapate , cu dinti lipsa , colturi lipsa etc etc !
Salut Andrei!
ȘtergereCe-i în clasorul ăsta nu-i de dat (deocamdată), sunt mărci luate pentru cercetat şi căutat varietăţi. După ce le-oi verifica, probabil că o să-mi rămână destule cu care nu voi avea ce să fac, aşa că poţi să stai liniştit.
Filmarea asta e făcută doar de probă, direct din mână, fără a utiliza un trepied şi în condiţii de iluminare slabă (am încercat să văd doar cum iese). Bineînţeles că la o prezentare reală condiţiile vor fi mai bune.
Felicitari pentru subiectul prezentat si pentru incercare! Am auzit de ceva vreme de v blogging si cred ca e util pentru topicurile unde e ceva interesant de aratat, dar si pentru cei care posteaza frecvent si poate nu au mereu timpul necesar editarii articolelor, dar pot inregistra si posta rapid cu ajutorul smartphone-urilor. Pana la urma cititorii vor avea un cuvant important de spus in incurajarea acestei maniere de blogging.
RăspundețiȘtergereMulţumesc frumos Alina! M-am gândit şi la posibilitatea asta.
ȘtergereSalutare Max,
RăspundețiȘtergereCum spunea cineva mai sus, si eu sunt adeptul metodei clasice, imagini frumoase de rezolutie mare si gandurile asezate in scris, mai ales cand vine vorba despre o analiza metodica.Apoi ma mai gandesc la un lucru, spatiul de stocare, nu e tot una sa stochezi imagini sau filmulete, insa aici poate gresesc.
P.S. Ce de material frumos :) Mi-ar place si mie sa iau piesa cu piesa la investigat, poate poate apare vre-o minunatie peacolo.
O seara linistita iti doresc!
Stând şi citind comentariul tău, m-am gândit la o soluţie. Se poate insera într-o secvenţă video şi fotografia clasică, cu o rezoluţie bună, inclusiv cu animaţii flash (uite că mă pui puţin la muncă, să văd ce iese - poate ajung la o formă interactivă de prezentare - hai că-i tare!).
ȘtergereDe aia l-am strâns şi eu, pentru cercetare. Şi clasorul ăsta este doar unul din mai multe.
Văd că ţi-ai schimbat poza de profil. Îmi aduci aminte de perioada în care strângeam timbrele din ţările nordice. :))
Salutare Max,
ȘtergereNici nu mi-ar fi trecut prin minte chestia asta, suna interesant, iar daca bine imi aduc aminte am vazut un colaj de poze prezentat sub forma unui filmulet pe site-ul unui tip strain pasionat de marci romanesti, unde erai membru, atunci am gasit si blogul tau. Din pacate acel site nu mi-l mai amintesc.
Nu-mi doresc sa te pun la munca sub nici o forma pentru ca sunt sanse ca articolele ce fac parte din lectura mea obligatorie de seara sa intarzie :)Dar nu ma voi da in laturi cu siguranta de la prezentarea pe care sunt sigur ca o vei face.
Sper ca poza de profil ti-a adus aminte de vremuri si amintiri placute :) parca ma incearca si pe mine o dorinta de a lua cronologic nordicele insa o explicatie ca sa justifice aceasta dorinta nu am momentan.
Sa ne auzim cu bine!
Cred că e vorba de pagina lui Matts Bluckert.
ȘtergereMi-ai dat o idee şi voi încerca să văd ce iese, că mare muncă nu este. Numai că n-am mai făcut de mult chestia asta şi trebuie să-mi aduc aminte (uzual lucrez la altceva, la print, iar animaţiile nu se pot tipări... :D ).
Câteodată şi pe mine mă apucă dorul de mărcile suedeze (care, după părerea mea, sunt printre cele mai frumoase din lume, poate ăsta să fie motivul pe care nu-l găseşti).
Ca tot am inceput sa ma bag in seama cu tine, nu am decat o remarca. Tine-o tot asa, Maxule, pentru ca faci bine tot ce faci. Eu apreciez ceea ce faci, si stii de ce? Pentru ca-mi imbogatesti cultura ta generala. Pana acum, ori nu am nimerit eu intrebari de genul ala, ori nu exista astfel de intrebari, cert este ca de cateori te-am intrebat ceva, in "meseria" asta, niciodata nu am primit raspunsul gen NU STIU, sau alte variatiuni. Felicitarile mele sincere. Si pentru bogatia, nu stiu daca si materiala, nu te cunosc suficient, dar intelectuala, sigur. Deci continua sa mergi inainte, ca esti pe drumul bun.
RăspundețiȘtergereMulţumesc, Shony.
ȘtergereSu eu prefer cuvintele, mai ales ca blogurile urmarite de mine -le stiu asterne asa de frumos
RăspundețiȘtergereDar tot e o idee buna sa intercalezi si videoblogging din cand in cand
Mulţumesc frumos Hapi, şi eu apreciez mai mult cuvintele. Treaba e, ce ne facem cu cei care nu ştiu să citească?! :))))
ȘtergereDraga Max.
RăspundețiȘtergereIdeea este interesanta dar sincer, trebuie adaptata filmarea ca sa nu mai fie in valuri ca ma ia ameteala. Din pacate la o astfel de filmare nu se pot preleva detaliile ca sa se poata face o evaluare cat mai corecta a lotului oferit. Pentru impact la prezentare, ar fi buna, dar la cantar in cazul unei vanzari, e foarte greu de evaluat. Succes pe mai departe.