Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

duminică, 3 februarie 2013

Varietăţi la unele mărci RPR cu supratipar

Sortând nişte mărci dintr-un clasor achiziţionat "cu totul", am dat peste o varietate pe care nu am mai întâlnit-o până acum.


Este vorba de linia de culoare palicată pe marginea de coală şi care, în mod evident, face parte din supratipar. Nefiind un specialist pentru varietăţile din perioada republicii, am căutat să văd dacă mai găsesc vreo piesă cel puţin asemănătoare. N-am găsit ca mărci fizice, dar am găsit câteva piese în biblioteca de imagini. Prin loturile oferite de un negustor german pe un portal de licitaţii online am găsit câteva exemplare cu varietatea asemănătoare, dar din emisiunea Planul cincinal:


Tot de la Planul cincinal am mai întâlnit şi un bloc provenit din marginea de coală:


Din câte îmi aduc aminte, această varietate nu apare pe nicăieri în literatură. În opinia mea, aceste dungi de culoare (austriecii le denumesc "Balken", înâtlnindu-se la mărcile clasice imprimate în tipar înalt) arată modul în care s-a construit planşa supratiparului: tipic pentru vechiul "letterprint".

Elementele individuale (literele şi spaţiile tipografice) erau aşezate, apoi fixate cu ajutorul unui colier marginal. Acest colier este cel care a şi generat liniile de culoare imprimate odată cu supratiparul (surse imaginii: aici).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu