Apariţia pe eBay unui lot de mărci cu supratipar din aşa-zisa emisiune de ocupaţie română la Budapesta a generat din nou discuţii între colecţionari. M-am pomenit cu trei mesaje diferite în care sunt rugat să-mi expun părerea.
Reiau ce am mai scris şi în alte articole mai vechi:
- conform documentelor oficiale ale epocii, nu a existat o astfel de emisiune; supratiparul pare a fi iddea unor întreprinzători particulari;
- nu se poate vorbi despre "originalitatea" acestor supratipare, odată ce nu există o "ediţie" oficială: faţă de ce anume poţi face comparaţia?
- în decursul timpului am avut ocazia să văd mai multe "tipuri" de supratipare; în mod sigur, în afara producţiilor de epocă există şi reproduceri mai târzii;
- includerea acestor mărci în catalogul Brainard nu reprezintă niciun fel de garanţie asupra caracterului "oficial", deoarece autorul nu are nicio autoritate, din cauza lipsei oricăror informaţii care să însoţească evaluările sale; de altfel este singura lucrare care listează aceste "supratipare", în cataloagele maghiare actuale ele nefigurând sub nicio formă.
Beneficiem de o economie liberă, bazată pe cerere şi ofertă. Ştiu că astfel de piese îşi pot găsi amatori (în fond fiecare este liber să îşi spânzure banii pe ceea ce crede de cuvinţă), dar oficial aceste "ocupaţii" nu există. Punct.
Aveti cumva mai multe informatii despre asta? http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/Stiri%20Externe/gafa-uriasa-a-postei-franceze-cum-arata-harta-romaniei-pe-cele-mai-noi-timbre--61273.html Am tot cautat pe siteul postei franceze, dar fara succes...
RăspundețiȘtergereNu, nu ştiam nimic despre treaba aceasta, dar voi căuta şi eu pe net (nu cred că La Poste îşi va face singură publicitate la gafa asta).
ȘtergereŞtirea a apărut pe "Timpul" (Moldova), aici:
Ștergerehttp://www.timpul.md/articol/%28foto%29-r--moldova-bucovina-de-nord-i-basarabia-de-sud-intra-in-ue-cu-ajutorul-potei-franei-40608.html
Dacă nu urmăresc noutăţile (din nicio ţară) nu ştiam de toată tărăşenia asta, dar încerc să aflu mai multe.