Trevor a publicat ieri pe blogul său un articol excelent referitor la casele de licitaţii care activează în zilele noastre. Sunt lucruri pe care nu le cunosc decât cei care au avut de-a face cu acest tip de firme nu numai din postura de cumpărători, ci şi din cea a individului aflat de cealaltă parte a "baricadei", lucrând ca organizator, expert sau doar simplu specialist la pregătirea unei licitaţii.
Cum stă treaba cu marfa oferită la licitaţie, a cui este ea de fapt, a casei, sau este luată în consignaţie de la diverşi colecţionari şi/sau negustori? Cum se organizează expertizarea materialului, cu ajutorul specialiştilor proprii sau cu ajutorul unor experţi "din afara" casei? O altă problemă o constituie asigurarea unui flux cât mai constant de marfă "proaspătă", fără de care potenţialii cumpărători îşi pot pierde relativ repede interesul.
Trevor încheie povestind o întâmplare reală, pe care nu o reproduc deoarece n-aş putea reda şi farmecul povestitorului. Dar puteţi citi singuri la ce situaţie se poate ajunge atunci când într-o licitaţie se acceptă şi oferte online, dar se organizează şi acea licitaţie denumită de specialişti "floor" sau "Room Bid" (licitaţia propriu-zisă cu strigare, organizată "la sală"). A fost o întâmplare cât se poate de adevărată.
Citiţi că n-aveţi ce pierde!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu