Despre culori în filatelie

Este un subiect pe care l-am mai abordat, ba chiar de mai multe ori cred. Iată că m-am lovit de o situaţie care îmi demonstrează că (încă) există o sumedenie de concepţii eronate despre filatelie şi(/sau) calculatoare.
O cunoştinţă a unui prieten al prietenului meu a trimis zilele trecute o solicitare referitoare la "lista culorilor filatelice în codurile RGB şi CMYK", întreabă mai exact cum poate intra în posesia ei, precizând în acelaşi timp că dispune, pe de altă parte, de "cele 1108 coduri cu care se lucrează în general în tipografie şi în HTML" şi că ar dori să "le identifice pe cele acceptate în filatelie".

Trebuie să mărturisesc că această problemă mă cam macină şi pe mine de aproape 20 de ani, numai că, odată ce am căpătat ceva experienţă în poligrafie, am amânat pentru un termen nedefinit rezolvarea ei.

Haideţi să vedem înainte cam care ar fi acele "liste ale culorilor".

Unul dintre cele mai utilizate instrumente este cel publicat (sub formă tipărită) de către Schwaneberger Verlag, adică de către editura care realizează şi comercializează şi cunoscutele cataloage Michel.

Detalii asupra catalogului de culori pot fi găsite aici. Nu costă decât 89 euro.

Celălalt catalog de culori mai utilizat este realizat de englezii de laStanley Gibbons şi îl puteţi găsi aici.

 (Click pe imagine pentru mărire)

Conform celor postate pe pagina de internet, ghidul de culori ar avea cam 200 de astfel de "mostre".

Eu le-am avut în mână pe amândouă. Ştiţi care este problema cu ele? Aceeaşi culoare este definită diferit!

Aici apare prima problemă a filateliei actuale (şi, din câte îmi dau eu seama, nici nu prea există intenţii declarate ca situaţia să se schimbe): nu există un standard acceptat unanim de către editorii marilor cataloage filatelice internaţionale. Asta înseamnă că fiecare editură îşi "botează" culorile după cum îi este la îndemână şi după cum sunt obişnuiţi colecţionarii din ţara de editare a volumelor în cauză.
Acum, ar trebui să fac o precizare (că mie mi-au trebuit câteva zeci de ani ca să-mi dau seama de asta): să nu care cumva să-i luaţi pe editorii cataloagelor internaţionale drept cei mai mari experţi de pe Pământ, căci nu este cazul. Unii dintre ei au un nivel destul de aproximativ al cunoştinţelor de metodică şi metodologie filatelică, dar nu trebuie blamaţi pentru acest lucru. În definitiv, fac şi ei o meserie ca oricare alta, sunt simpli salariaţi pe "plantaţia" deţinătorului firmei în cauză. Nu îi comparaţi cu ceilalţi colecţionari.

Cunoştinţa prietenului prietenului dădea un exemplu destul de sugestiv în mesajul său: cum poţi face departajarea între cele 24 de nuanţe înscrise la pagina 91 din Catalogul mărcilor poştale româneşti din 1974? (este vorba de nuanţele mărcii de 18 bani "favorit" din 1868). Trebuie şi aici să fac o precizare, deoarece mă aflam oarecum "prin preajma" lui Kiriac Dragomir în perioada realizării acelui catalog (odihnească-se în pace!). Aceasta este o marcă foarte bogată în nuanţe datorită tranşelor succesive multiple în care a fost imprimată. Toate acele nume de nuanţe sunt doar simple convenţii arbitrare de numire şi nu rezultatul unor măsurători cu vreun instrument. Pur şi simplu sunt rodul observaţiei cu ochiul liber şi al lungului antrenament prilejuit de examinarea unui mare număr de exemplare din aceleaşi mărci de bază. Aici (ca şi în cazul altor cataloage) apare o a doua problemă a filateliei. Determinarea culorilor nu a fost niciodată făcută cu ajutorul unor instrumente de măsură, cu limite precise de toleranţă.

Intrând pe tărâmul digital, problema cataloagelor de culoare este parţial rezolvată

În ce sens? În sensul că mai multe dispozitive digitale utilizează tabele de conversie a unor cataloage de culori între diverse sisteme/convenţii de reprezentare/notare. Aceste tabele de echivalenţe sunt necesare pentru calibrarea dispozitivelor şi nu sunt valabile decât în anumite condiţii.

Exact cu 20 de ani în urmă, un grup de companii şi producători din lumea IT-ului au format împreună ceea ce astăzi se cheamă International Color Consortium. Cu ce scop, puteţi afla de aici.
Problema managementului de culoare, mai ales în industria tiparului, a fost una deosebit de delicată încă de la introducerea tehnicii de calcul în acest domeniu. Specialiştii s-au lovit întotdeauna de problema obţinerii aceleiaşi culori la tipar în comparaţie cu ceea ce se vedea pe ecranele monitoarelor (sau invers, luaţi-o cum doriţi).

Să nu credeţi că tipografii nu lucrează cu instrumente de măsurare a culorii, s-a inventat şi aşa ceva, numai că nu există niciodată o măsurare absolută, ci întotdeauna se efectuează o măsurare relativă, al cărei rezultat depinde de o mulţime de factori. Un astfel de instrument (care se cheamă densitometru) puteţi vedea în broşura publicată aici.

De ce nu se poate face o măsurare absolută a culorii? Din mai multe motive, care pot fi enumerate:
- măsurarea rareori se face de aceeaşi persoană, utilizând aceleaşi instrumente;
- modelele de culoare utilizate de instrumente variază de la producător la producător;
- rezultatele măsurării depind de o serie de condiţii, sursele de iluminare rareori pot fi identice;
- eşantionul măsurat influenţează rezultatele măsurătorilor, deoarece:
(a) tiparul poate fi executat pe suporturi diferite, având calităţi, culori şi consistenţe diferite, care reflectă în mod diferit lumina;
(b) tiparul este executat cu cerneluri diferite, având consistenţe şi vâscozităţi diferite, reflectând în mod diferit lumina;
(c) tiparul este executat pe maşini de imprimare diferite sau cu tehnici de imprimare diferite (tipar înalt, tipar adânc, litografie etc.), generând chiar la aceeaşi machetă grosimi diferite ale stratului de cerneală, pentru acelaşi detaliu de desen; de aceea lumina va fi reflectată în mod diferit.
(d) nu toate mostrele au aceeaşi vechime şi/sau nu toate au beneficiat de aceleaşi condiţii de păstrare, iar din această cauză acţiunea factorilor externi de mediu (lumină solară, praf din atmosferă) poate fi diferită; plecând de aici, lumina va fi reflectată în mod diferit.

Revenind la programele care "ştiu" să citească culorile, trebuie făcute şi aici câteva precizări:
- în ceea ce priveşte managementul de culoare în sistemele informatice, trebuie să ţinem cont de corectitudinea calibrării dispozitivelor utilizate (ce înseamnă această calibrare puteţi afla de aici);
- ce este o culoare şi cum se măsoară ea puteţi afla de aici;
- în ce constă managementul de culoare propriu-zis puteţi afla din acest slideshow.

Cunoştinţa prietenului prietenului meu a sesizat că există standarde de reprezentare a culorilor, cu scale corespunzătoare fiecărei componente. Ele sunt implementate în programele specializate pentru grafică, unul din exemple fiind programul Adobe Photoshop, "tăticul" programelor de procesare a imaginilor de tip bitmap. Banalul Color Picker poate "citi" simultan culoarea conform mai multor modele (click pentru mărire):

Mai mult, el are posibilitatea de apelare a unei mulţimi de biblioteci de culoare (click pentru mărire):

Acelaşi lucru este valabil pentru orice program profesional de grafică. O culoare se poate "compune" extrem de uşor, dar numai pentru anumite condiţii date de imprimare. Dacă este vorba de citit, şi aici este valabil acelaşi lucru: valorile sunt citite pentru o anumită mostră, realizată pe un anumit suport, păstrată în anumite condiţii, având o anumită vechime, valorile fiind citite pe un anumit sistem de calcul, utilizând un anumit software.
Dacă este vorba numai de sisteme informatice, problema este rezolvată parţial, deoarece există standarde şi modele independente de dispozitiv. Dacă luăm însă în considerare milioanele de mărci poştale puse în circulaţie în lumea largă, atunci încă nu s-a născut inteligenţa care să creeze un numitor comun.