Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 25 septembrie 2013

Falsuri pe fragmente ale unor litografiate

Cele două piese pe fragment de mai jos (click pe imagini pentru mărire) au fost oferite pe eBay de un vânzător din Israel. Este drept, preţul de pornire a fost foarte scăzut, dar vânzătorul na "suflat" un cuvinţel despre statutul celor două fragmente (datorită preţului nesemnificativ, nu cred că nu ştia cam pe unde s-ar încadra).


Acesta este primul fragment. Ceea ce mi-a atras atenţia la această piesă este amprenta ştampilei, care apare nefirească. Mai este şi culoarea tuşului, care trădează anilina din componenţă şi care pare că diferă de tuşul utilizat în epocă.

Am reuşit să găsesc în banca mea de imagini un exemplar tot de 15 bani, original, care poartă un fragment al ştampilei Giurgiu "mică". În mod evident ştampilele diferă, iar ştampile multiple nu s-au utilizat decât la birourile Bucureşti, Galaţi şi Iaşi.
Desenul mărcilor se apropie foarte mult de cel al originalului. De altfel, marca de 15 bani din 1869 a fost foarte bine imitată (tocmai vorbeam cu un prieten duminică la prânz, acesta s-ar putea să fie un fals executat în fotolitografie). Există însă unele diferenţe. De pildă spaţiul dintre ornament şi primul C din CINCI în cartuşul de sus.
Probabil că falsul a fost observat de cei mai mulţi amatori, întrucât preţul final a ajuns abia la 7 dolari.


Acest fragment este mult mai spectaculos, dar falsurile mărcilor de 10 bani "barbă" sunt mai uşor de identificat. Ştampila imită bine originalul, dar aspectul amprentei trădează elemente asemănătoare cu cele întâlnite la piesa precedentă. Probabil datorită spectaculozităţii, amatorii au fost mai numeroşi, fragmentul vânzându-se cu 34 dolari (după 23 biduri).


Aveţi şi un original spre comparaţie. Sunt mai mult decât evidente diferenţele.
Nu uitaţi deci, dacă vedeţi ceva foarte frumos, trebuie să deschideţi ochii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu