Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

luni, 29 iulie 2013

Pseudo-supratipare dubioase

Existenţa unor mărci/emisiuni/supratipare provizorii realizate imediat după declararea RPR la sfârşitul anului 1947 s-a încercat să se acrediteze în mai multe rânduri. Este însă o problemă care nu poate fi decât de bun simţ: asemenea semnalări ar trebui probate cu ajutorul unor piese întregi, efectiv circulate.
M-am gândit că ar fi bine să scriu despre aceasta pentru colecţionarii cu mai puţină experienţă, deoarece perioadic tot apar piese "supratipărite" prin licitaţiile online. Ca de exemplu cele din imaginea de mai jos (click pentru mărire).


Încă nu am întâlnit vreo astfel de piesă însoţită de un istoric credibil. În consecinţă, le consider doar făcături ordinare şi nu recomand achiziţionarea lor.

5 comentarii:

  1. 300 lei sau 480 lei RPR (1948) ar fi o suma mult, mult mai mare decat orice tarif de greutate la vremea respectiva. Cea mai mare bancnota in circulatie la momentul respectiv era cea de 1000 lei (Tudor Vladimirescu). Tariful aferen unei carti postale era - am citit pe forumul dl. Aldor - parca 7,50 lei. Ce puteai franca (omeneste vorbind) cu 480 lei?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este o observaţie cât se poate de corectă. Mulţumesc frumos pentru contribuţie!

      Ștergere
  2. Salve Max !
    Scuze pentru off topic : daca ai timp arunca un ochi aici

    http://www.youtube.com/watch?v=tunUE7aoqW4&feature=c4-overview&list=UUinNsWr5gm17Ir5akrj7jZw

    Multumesc ! Andrei , Vatra Dornei

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. felicitari domnului profesor
      am intalnit absolventi de scoli generale sau profesionale( prin natura meseriei) , care nu stiu sa scrie corect romaneste nu din punct de vedere gramatical dar sa mai isi puna mintea la contributoe si sa mai gandeasca ceva

      Ștergere