Vreau să vă prezint trei piese comercializate în ultimele zile, care mi-au plăcut mai mult. Numai una este de provenienţă românească, dar celelalte au şi ele (oarecum) legătură cu România.
Prima piesă este marca albastră din prima emisiune a Levantului rusesc (tirajul al doilea). Deşi nu se cunoaşte nicio piesă circulată pe actualul teritoriu românesc, teoretic această marcă ar putea fi întâlnită cu o astfel de circulaţie (click pe imagine pentru mărire).
Piesa este o coală completă de tipar a mărcii de 6 kopeici, planşa a doua (1864), cu tipar albastru (prima planşă din 1863 are tot patru mărci, dar dispuse pe o coloană verticală şi este imprimată pe hârtie obişnuită; planşa a doua, al doilea tiraj este cel din imagine, este imprimat în albastru, pe hârtie cretaă, de grosime medie; al treilea tiraj din 1865 este imprimat în albastru metalic pe hârtie puternic cretată, nefiind pus în circulaţie).
Piesa din imagine a fost vândută cu 1.650 dolari, după 40 biduri.
A doua piesă este una neobişnuită ca origine pentru perioada respectivă. Este o carte poştală simplă pusă în circulaţie în Africa Orientală Germană, francată suplimentar cu marca numărul unu din aceeaşi colonie (emisiunea 1893) şi expediată din Lindi, via Dar-Es-Salaam (în prezent în Tanzania, vizavi de Insula Zanzibar) în România, tocmai în Ruginoasa (care era deservită din punct de vedere poştal de şeful gării din localitate). Piesa a fost vândută convenabil pentru cumpărător în opinia mea: 204 dolari (după numai 15 biduri).
Ultima piesă este o trimitere românească de poştă aeriană din perioada interbelică. Plicul (cu francatură pe ambele feţe) a fost expediat pe 7 septembrie 1937 ca trimitere par avion din Bucureşti, spre Rio de Janeiro, Brazilia. În aceeaşi zi plicul ajunge la Berlin, de unde pleacă cu un zbor transatlantic german spre Brazilia, unde ajune peste patru zile. Utilizarea poştei aeriene germane este atestată de ştampila aplicată pe faţa plicului cu tuş roşu.
Plicul a fost vândut cu 126 dolari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu