Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

marți, 16 iulie 2013

Circulaţii frumoase

Cele două piese din imaginile de mai jos (click pentru mărire) au fost oferite în licitaţii online, făcând parte din categoria pieselor văzute mai rar. Să vedem despre ce este vorba.


Prima piesă este un "zeppelin", un zbor datat aprilie 1932, fiind Al 3-lea zbor către America de Sud din acel an. Piesa a fost expediată în regim de trimitere recomandată din Bucureşti, cu destinaţia Brazilia (Recife - Pernambuco). Piesa a aurmat un parcurs terestru până în Germania (via Austria), dacă este să interpretăm datele din ştampilele pe care le poartă cartea poştală. Pe 18 aprilie ea a părăsit aerodromul din Friedrichshafen, ajungând la Pernambuco două zile mai târziu. Cartea poştală a fost vândută cu 208 dolari (după 32 de biduri).


A doua piesă este o aşa-numită "incoming mail" (piesă sosită), fiind expediată din Roma la Galaţi, în România, în decembrie 1937. Deşi plicul (care poartă o francatură foarte frumoasă) a fost expediat cu indicaţia "Per via aerea", nu ştiu dacă parcursul lui a şi fost aşa, în ciuda faptului că pe verso există o ştampilă de tranzit din Budapesta, cu textul "Repülőtér". Plicul a fost oferit în regim BuyItNow pentru o sumă de 150 de euro (nu am idee dacă face sau banii aceştia, nu mă pricep la piese italiene).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu