Dărnicie

Fireşte, fiecare încearcă să-şi construiască propriul univers, să-şi găsească în lume acel locşor pe care să-l poată denumi "acasă". E locul acela pe care îl iubeşti, pe care îl simţi cum te protejează şi care înseamnă pentru tine altceva. E locul care nu se compară cu nimic altceva pe lume, care te îmbie în propriul fel la odihnă sufletească. E locul în care simţi că se ridică arcul peste timp, în care timpul se dilată şi nu mai ţine cont de minute, de secunde.
Există însă un anume "ceva" asemuit cu un continuu izvor de uimire: dărnicia locului. Zilele trecute am fost din nou surprins, când am trecut pe lângă pervazul pe care de obicei nu-l prea bag în seamă. Într-unul din ghivece a apărut ceva ce merită toată atenţia, un mănunchi de gingăşie.

Nu ştiu cum de n-am băgat până acum în seamă frumuşelul co-locatar. Nu m-am putut abţine să nu mângâi o floare mov şi cu privirea, şi cu sufletul.

Ca un făcut, dărnicia locului, prin al lui ciudat fel de comunicare, ne-a dăruit o perfectă "pereche" a florii din ghiveci, echilibrând culoarea fără greşeli.

Am stat minute bune cu ochii aţintiţi pe minunata împerechere de culori, dând curs îndemnului lăuntric spre lauda adusă dărniciei.

În imnul celor douăsprezece cuvinte de la psi s-au prins în cor şi Alma Nahe, Scorpio, Ioana Soglu, Dana Lalici, Vero, motanul Pandalie, cita.