...ca să mă mai răcoresc puţin pe canicula asta (văd că acum îmi arată termometrul de la geam 28 de grade Celsius).
Fiindcă tot am prins chef de muncă, am continuat cu aranjatul şi sortatul taxelor de plată verzi. Am observat un lucru pe care nu l-a mai sesizat nimeni până acum (în orice caz, menţiunile din cataloagele noastre, inclusiv dintr-un catalog de rori şi varietăţi mult ridicat în slăvi nu fac diferenţa): exemplarele cu filigran Johannot de la taxele de plată verzi imprimate în mod normal pe hârtie fără filigran sunt mult mai rare în comparaţie cu mărcile cu filigran Johannot de la emisiunea Spic de grâu. Cu toate că datorită formatului mai mare, la suprafeţe de coli de hârtie identice raportul dintre mărcile cu filigran Johannot şi mărcile fără filigran ar trebui să fie mai mare decât în cazul mărcilor Spic de grâu (care mai mult ca sigur au fost mai multe pe coală decât taxele de plată), aşa cum se întâmplă, de exemplu, la mărcile emisiunii Căişorii (care au un format mai mare, fiind imprimate în coli de câte 80 de exemplare).
Ei bine, cum se explică atunci acest lucru?
Răspunsul stă în hârtia utilizată la imprimare: hârtia de provenienţă franceză (care poartă şi filigranul marginal Johannot et Cie Annonay) a fost utilizată la imprimare pentru o perioadă relativ scurtă, probabil până în jurul anului 1905, când deja apar piese (atât la Spic de grâu, cât şi la Taxa de plată verzi) pe hârtii care diferă clar ca structură, netezimea suprafeţei, culoare etc. de hârtia franceză.
Aşadar apare un decalaj de timp între Spicul de grâu şi Taxa de plată de (probabil) doi ani, taxele fiind puse în circulaţie în cursul anului 1902 (faţă de Spicul de grâu, puse în circulaţie în vara lui 1900 - cele fără filigran, desigur). Perioada mai exactă a punerii în circulaţie a taxelor fără filigran nu este cunoscută - şi aceasta este o altă problemă de care i-a durut în bască pe mai marii noştri cercetători care n-au fost în stare decât să se copieze unul pe altul.
Acest decalaj chiar contează. De exemplu, cine este curios să se uite în statisticile poştale puse la dispoziţie în "Istoria poştelor române" a lui Constantin Minescu va observa că totalul traficului de corespondenţă în 1905 faţă de 1900 a crescut cam cu peste 50%. Este posibil ca raportul să se fi menţinut (în linii mari) şi pentru corespondenţa taxată cu porto.
Cu alte cuvinte, în perioada 1902-1904, cantitatea de mărci imprimate (probabil pe hârtia franceză) este mult mai mică decât cea imprimată pe alte hârtii, în perioada 1905-1910. Şi fiindcă aveau o utilizare mai mică decât Spicul (care erau totuşi uzuale), care începuseră să se imprima şi cu vreo doi ani mai devreme decât taxele, este absolut normal până la urmă ca taxele cu Johannot să fie mai rare decât Spicul cu Johannot.
Acum ceva timp mi-au venit pandaliile când am văzut pe un portal online că un neaoş de-al nostru vindea exemplare cu filigran Johannot la câţiva dolari bucata. Pentru că îl cunoşteam, când ne-am întâlnit l-am întrebat de ce le dă aşa de ieftin (mai multe asemenea exemplare ajunseseră oricum la mine). "Păi nu vor să le plătească mai mult!".
Păi e normal, pentru că străinii habar n-au cât de rare sunt. Ia lasă-i să le caute singuri, dar în acelaşi timp umflă-le cotele în cataloagele locale, şi să vezi cum vor plăti mai mult!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu