Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

luni, 28 mai 2012

Astăzi, doar un fals la "Paris"

De când trece peste noi frontul depresionar aducător de ploi, parcă nu sunt bun de nimic. De câteva zile nu sunt în stare să mă adun, chit că am început câteva articole interesante. Dar le mai las puţin în aşteptare, până îmi vine din nou cheful de scris.
Nu vreau să dezamăgesc cititorii constanţi, pe care i-am obişnuit cu cel puţin un articol pe zi, aşa că până când trasul de mine va avea efect, vă prezint un fals întâlnit astăzi pe portalul Delcampe. Este vorba de un fals integral, nedantelat, al mărcii de 50 bani "Paris".


Dacă descărcaţi imaginea, veţi putea vedea în numele fişierului şi ID-ul vânzătorului.
Am mai întâlnit acest fals la o licitaţie americană, la care a fost oferit un bloc mai mare (cred că de 25), cu margini late pe toate laturile.
Pe Delcampe "colcăie" în continuare falsurile, sunt câţiva vânzători cu aceleaşi piese pe care le-am prezentat cred că acum mai bine de un an. L-am selectat pe acesta, deoarece poate "atrage" privirea neiniţiaţilor sau a vânătorilor de "erori". Diferenţele faţă de original apar îndeosebi la cifrele valorii şi la literele legendelor.

2 comentarii:

  1. Ce mare sensibilitate mi-ai transmis când ai spus că nu vrei să dezamăgești cititorii cu ceva scris la repezeală...Iată că mai sunt și oameni care țin la lucrul bine făcut...
    Numai bine, Max!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc pentru apreciere. Cred că aşa e mai bine să fac.

      Ștergere