Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 23 mai 2012

Un fals cu... căutare

Acum mai puţin de o săptămână (cred) a fost oferit online un fals deosebit.


Este vorba de un fals realizat de celebrul Sperati, din a cărui "producţie" au ieşit reproduceri executate cu un grad atât de ridicat de acurateţe, încât până şi astăzi mai "încurcă" câte un specialist. Piesa a fost oferită pentru 58 de euro (cu tot cu cheltuielile poştale aferente), dar nu s-a vândut.

Prima dată când am văzut-o, nu am crezut că este chiar un fals Sperati. Aşteptând să ajung acasă, pentru a-mi băga nasul în bibliotecă, am recitit cele câteva însemnări referitoare la Sperati. Apoi, când am putut, am deschis primul volum al monografiei realizate de expertul german Heimbüchler, pentru a compara imaginea de la licitaţia online cu cea din acest volum.


"Clişeele" seamănă aproape perfect. Totuşi, nu mă pot hazarda să mă pronunţ fără a avea piesa "la vedere".
În monografia sa, Heimbüchler spune (traducere aproximativă):

«Falsurile executate de Jean de Sperati (1884-1957) sunt foarte bine realizate. Din emisiunile moldovene, Sperati a falsificat marca de 108 parale albastru pe hârtie roz, marca pentru ziare de 5 parale negru pe hârtie albă, cu cadrul spart, precum şi marca de 80 de parale roşu pe hârtie albă. Se pare că nu a reuşit să vândă mai multe „facsimile“, aşa cum îşi denumea produsele. Ele sunt aproape tot aşa de rare ca şi originalele. La licitaţii, asemenea piese obţin preţuri cuprinse între 300 şi 500 de mărci germane.»

La data publicării monografiei, moneda euro încă nu se "inventase"...

Un comentariu: