Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

duminică, 22 mai 2011

David Feldman - un regal de filatelie (3)

Continuând cu serialul pornit acum câtva zile, în episodul de astăzi voi prezenta piesele deosebite (după părerea mea) din emisiunea a doua "Cap de bour" şi din emisiunile "Principatele Unite").

Ca piese individuale, remarc un bloc de patru mărci din valoarea de 5 parale cu cadrul spart, bloc constituit din două perechi întoarse, o pereche cu margini late de 40 parale pe hârtie gălbuie, două perechi întoarse neuzate la marca de 40 parale, precum şi un ştraif orizontal de patru mărci din marca de 40 parale, obliterat BAKEU MOLDOVA cu tuş albastru. La această ultimă piesă mi se pare interesantă ancrasarea cu cerneală de tipar ce apare la toate cele patru mărci, vizibilă între literele AR din PAR, din partea superioară.

De departe, cea mai frumoasă piesă neuzată la această emisiune (dacă nu din întreaga licitaţie, poate), o constituie unicatul de 80 parale pe hârtie albăstruie (piesa "mărită" în ilustraţia de mai sus). Aşa cum menţionează catalogul licitaţiei (un "amănunt" foarte puţin cunoscut chiar de către colecţionarii mai avansaţi), aceasta este cea mai rară marcă poştală românească (chiar mai rară decât mărcile primei emisiuni "Cap de bour"). Piesa este însoţită de un certificat semnat A. Diena, precum şi de un certificat semnat Heimbüchler, în care există o observaţie anume: opinia expertului german este că piesa de faţă nu are hârtia albăstruie "obişnuită" ce se întâlneşte de regulă la exemplarele de 80 parale, ci o hârtie cu o nuanţă albăstrui-verzuie, care este chiar mai rară decât cea albăstruie, "normală". În orice caz, Feldman menţionează că este PRIMA MARCĂ NEUZATĂ DE 80 PARALE PE HÂRTIE ALBĂSTRUIE PE CARE A PREZENTAT-O VREODATĂ (iar dacă judecăm după istoricul acestei firme, această notă spune multe). Cert este că din marca neuzată de 80 parale pe hârtie albăstruie (de orice nuanţă) nu se cunosc decât TREI exemplare. Din acest motiv, este cea mai rară marcă poştală românească. Piesa a făcut parte din colecţia Tomasini.

Din marca de 80 parale pe hârtie albăstruie mai este oferită o piesă, un unicat cu margini deosebit de mari, pe un mic fragment, obliterat FRANCO GALATZ (piesa din stânga de pe rândul superior). Lângă fragment este un unicat neuzat, pe hârtie albăstruie, dar care nu este original, ci un fals realizat de Sperati (cel mai periculos fals realizat până în prezent). Piesa din dreapta de pe rândul superior este un unicat neuzat pe hârtie albă, cu gumă originală întreaga, cu margini deosebit de mari, o adevărată piesă de colecţie.
Pe rândul al doilea puteţi vedea o piesă-unicat: o pereche orizontală, neuzată, din marca de 80 parale pe hârtie albă, care prezintă o varietate rară de tipar, tipar dublu - un al treilea clişeu este vizibil (parţial în tipar orb) între cele două mărci ale perechii. Piesa a trecut prin colecţiile Rothschild, Cohen şi Tomasini.

Perechea din imaginea de mai sus, pe lângă faptul că este o pereche obliterată - care este ea însăşi rară -, mai este obliterată şi cu ştampila FRANCO MIHAILENI, o ştampilă deosebit de rară pe mărcile emisiunii a doua.

Scrisoarea cu o marcă de 40 parale nu reprezintă o raritate prin ea însăşi, dar combinaţia anumitor elemente scot în evidenţă piesa de faţă: marca are o frumoasă nuanţă de albastru verzui, prezentând margini late; ea este obliterată cu ştampila FRANCO JASSY mică cu tuş albastru-violet. În colţul stâng superior, expeditorul a făcut adnotarea "plătită" (adică "franco").

Aceasta este o altă combinaţie rară: scrisoare simplă corespunzătoare celei de-a treia trepte de greutate. Scrisoarea este francată cu trei unicate pe hârtie gălbuie şi a fost expediată din Cahul la Iaşi. Este însoţită de un certificat semnat Heimbüchler.

Aceasta este o superbă scrisoare francată cu un unicat de 80 parale pe hârtie albăstruie, cu margini enorme. Însoţită de un certificat semnat Heimbüchler. Piesa a făcut parte din colecţia Tomasini.

Iată două scrisori francate cu câte un unicat de 80 parale fiecare, dar reprezentând utilizări diferite ale acestei mărci. Scrisoarea de sus reprezintă treapta a doua de greutate pentru o scrisoare simplă (expediată de la Galaţi la Iaşi), în timp ce piesa de jos este o scrisoare recomandată din prima treaptă de greutate, pentru aceeaşi rută.

Scrisorile cu mai mult de o marcă de 80 parale din a doua emisiune sunt rare. Indiferent de rută şi tarif. La această licitaţie au fost oferite două astfel de piese.

La emisiunea din 1862, "Principatele Unite", au fost oferite trei coli întregi: una de 6 parale pe hârtie obişnuită, una de 30 parale pe hârtie obişnuită şi una de 30 parale pe hârtie vărgată orizontal. Deşi sunt mai des întâlnite decât alte piese prezentate mai sus, spectaculozitatea lor este destul de mare pentru orice colecţie sau exponat.

La aceeaşi emisiune, au mai fost oferite două piese cu francatură multiplă de câte 5 bucăţi de 6 parale. Am ales să o prezint pe cea care mi se pare mai frumoasă.

Aceasta este o combinaţie mai rar întâlnită: o scrisoare cu două unicate de 30 parale 1862 (pentru o scrisoare recomandată), cele două mărci fiind anulate manual, cu câte o trăsătură de cerneală în loc de ştampila cu dată. În plus, combinaţia cu ştampila liniară de serviciu "RECOM aplicată cu tuş roşu face această piesă deosebit de atractivă.

Emisiunea din 1864 este reprezentată, printre alte piese, de câte o coală completă din fiecare valoare. Nu prea există colecţie importantă fără să conţină şi astfel de coli, dar ele rămân piese spectaculoase. Pe lângă cele trei coli din imaginile de mai sus, au mai fost oferite şi alte coli întregi, în cadrul unor loturi cu mai multe piese.

O piesă care mi-a atras atenţia este blocul de mai sus, imprimat într-o frumoasă nuanţă de carmin închis, nuanţă mai rară la marca de 6 parale din 1864.

(Va urma)

6 comentarii:

  1. E a treia oara cand deschid blogul dvs. sa ma uit la aceste minuni. Placerea este aproape la fel de mare ca atunci când ar fi ale mele. Si cum ale mele nu pot fi in niciun caz, o sa ma mai uit de vreo doua ori chiar azi!
    Este drept ca nu ma pufneste râsul ca atunci când vad ultimele noutati din Târgu-Mures, de care nu-mi pare rău că nu le am!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred că suntem pe aceeaşi lungime de undă...

    RăspundețiȘtergere
  3. Chiar daca in ultimul timp am stat departe de comentarii, am citit in continuare cu placere blogul dumneavoastra. Prin el am avut ocazia sa aflu atat de multe si sa vad niste piese (ca acestea) despre care nici nu stiam ca exista. Multumesc.
    Apropo de emisiunea maghiara, ce parere aveti despre acest "superb" bloc de care romfilatelia ar trebui sa crape de ciuda ca nu s-a gandit prima sa il faca (sau s-a gandit?!) http://cgi.ebay.at/Briefmarken-Rumanien-Block-Sport-Postfrisch-/220785539386?pt=Briefmarke&hash=item3367d7f93a#ht_890wt_922

    RăspundețiȘtergere
  4. L-am mai văzut, şi pe acesta, şi altele făcute de acelaşi autor cred eu. De pe la Cluj. Tematicienii (să nu se supere pe mine), când n-au ce face îşi fabrică piese ca să aibă ce colecţiona. Mai sunt astfel de "blocuri" şi cu alte subiecte.

    RăspundețiȘtergere
  5. Stie cineva valoarea penultimei .. ( exact cum se vede in poza ) ???

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Valoarea este dată de disponibilitatea unui potenţial amator de a cumpăra-o. Nu există preţ "standard", ca la mercurialul de la piaţă (preţurile din cataloage sunt toate orientative, nefiind confirmate de piaţă decât rareori).

      Aşadar e posibil ca cineva să plătească mai mult, altcineva mai puţin.
      Ca ordin de mărime, acea coală nu constituie cine ştie ce raritate. Un preţ onest s-ar situa la nivelul câtorva sute de dolari.

      Pe portalurile online sunt oferite cel puţin trei astfel de coli la preţuri cuprinse între 750 şi 1200 dolari şi de luni de zile nu le cumpără nimeni.

      Ștergere