Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

sâmbătă, 30 aprilie 2011

Să fie de vină oare numai priceperea?

Promiteam aseară că fac astăzi câteva exemplificări de piese întâlnite pe portalul românesc Okazii.ro. Conform obiceiului încetăţenit deja, responsabilitatea listării, precum şi a acurateţii informaţiilor prezentate la fiecare licitaţie/vânzare nu revine gazdei (în speţă proprietarului şi/sau webmasterilor portalului), ci celor care fac aceste listări, adică a proprietarilor pieselor oferite. Trebuie să precizez că am selectat piesele prezentate mai jos într-o singură zi (alaltăieri), dar "obiceiul" prezentării în oferte a unor astfel de specimene este destul de vechi (durează de ani de zile). Să vedem, pe scurt, despre ce este vorba.

"antikvest" - fals grosolan al mărcii de 15 bani 1869, oferit pentru 55 RON.

"pamant-luna" - oferă două piese care nu sunt falsuri. Sunt pur şi simplu decupaje din benzi de ziare, acest lucru fiind uşor de observat după hârtia cu scame, caracteristică acestor întreguri poştale. Ei bine, "lunatecul" nostru s-ar putea încadra foarte bine în acea menţionare din Codul penal referitoare la înşelăciune (citiţi articolul meu de aici), deoarece una din piese o prezintă drept "eroare nedantelată", cealaltă fiind... "eseu circulat". Iar pentru aceste găselniţe vrea 800, respectiv 900 RON! De-a dreptul ridicol, dar... dacă este totuşi vreun neiniţiat care îi pică în plasă?

Iar o găselniţă numai bună de povestit nepoţilor: un fals al mărcii de 81 parale care este vândut ca... fals, dar cu certificat! Aşa da, nenicule! Nu ştiu dacă actualul vânzător - este vorba de "sammler81" - este şi cel care şi-a prezentat piesa spre expertizare, dar domnii care s-au ocupat de această operaţiune bag mâna în foc că nu au făcut-o pe gratis, ci contra unui procent din valoarea de catalog a piesei pentru care s-a solicitat expertizarea.

Bineînţeles că domnii experţi nu se apucau ei să dea un verdict aiurea, dar banii au fost încasaţi. Drept pentru care este posibil ca proprietarul nostru să dorească să şi-i recupereze. Drept pentru care oferă spre vânzare falsul "cu certificat" pentru numai... 750 RON!

Urmează o serie de piese prezentate de acelaşi vânzător, care cred că ocupă poziţia de campion la vânzarea de falsuri. Este vorba de "scheleanu". Iată piesele:

- 1867, 2 parale, fals grosolan - 150 RON;

- piesă similară - 155 RON;

- aceeaşi emisiune, 20 parale, fals grosolan - 50 RON;

- 1868, 2 bani, fals grosolan - 95 RON;

- idem, 18 bani, fals grosolan - 200 RON;

- set de trei blocuri de 4, falsuri - 3.600 RON (haida-de!);

- 1870, 3 bani, fals grosolan - 70 RON.

Această piesă era oferită de "vest123", 2 bani 1868, pentru 55 RON, dar este fals grosolan (nu ştiu dacă aceasta este culoarea adevărată a falsului, în mod clar cel ce a făcut scanarea şi prelucrarea nu prea are noţiuni despre saturaţia unei imagini digitale).

Puteţi face click pe oricare imagine pentru mărire.

Scopul acestui articol este de a-i pune în gardă pe potenţialii cumpărători de bună credinţă. Cărora doresc să le precizez că vânzătorul unei astfel de piese nu poate (juridic vorbind) invoca nepriceperea sau necunoaşterea (aştept şi alte opinii). Dacă dintre vânzătorii citaţi este vreunul care consideră că i-am "lezat demnitatea", să mă caute.

8 comentarii:

  1. Merita sa aruncati o privire la celelalte licitatii ale vanzatorului pe care l-ati descris (foarte potrivit) ca "lunatec", la piesele straine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Va felicit! Un articol care va deschide ochii multor cumparatori de pe okazii.ro si (sper!) va umple de rusine acei vanzatori care isi etaleaza falsurile la preturi de veritabile.

    RăspundețiȘtergere
  3. Exista un link la fiecare licitatie de pe ocazii.ro in care se poate raporta un produs. Din pacate managerul websiteului a ocolit raportarea falsurilor si inselatoriilor. Stie el de ce. Astfel ocroteste fauna care frecventeaza acest magazin online precum si propriul buzunar.

    RăspundețiȘtergere
  4. interesant sunt putin socat deoarece piesele domului ,,scheleanu,, le cunosc foarte bine defapt le-am vazut cum sar spune in carne si oase
    cert este ca domnul este unul din elita filatelistilor din romania fost expert fost medaliat cu aur la unguri si peste 250 de distinctii in filatelie cu o activitate de peste 55 de ani in filatelie , nu vreu sa va contrazic in ceia ce privesc cele relatate mai sus dar sincer sa fiu poate in privinta dumnealui virsta isi spune cuvantul oricum daca doriti putem discuta mai multe pe maill

    RăspundețiȘtergere
  5. Ba mă puteţi contrazice. Altfel nu aş fi scris pe o pagină publică cele de mai sus. Fără să vă supăraţi pe mine, elita de care spuneţi o cam cunosc. Numele "scheleanu" nu-mi spune nimic, ori nu fac eu asocierea cu cine trebuie atunci...

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu sunt unul dintre tzepuitii de pe Okazii cu un bloc de 4 ndt 2par 1866 luat de la Arad cu 200 lei; un fals ordinar cand l-am avut in mana dupa ce l-am primit prin posta. Vanzatorul- unul "grozav"- si-a inchis telefonul si n-a mai putut fi contactat. Stiti ce raspuns am primit de pe saitul Okazii ? Sa-l reclam la politie. Asadar CONFIRM aici, falsuri multe pe acest sait si multi fraieri- ca mine...

    RăspundețiȘtergere
  7. Anonim: Dacă aţi cumpărat de pe Okazii.ro, înseamnă că aveţi cont. Dacă aveţi cont, puteţi solicita administratorului portalului suspendarea contului vânzătorului, pe baza propriului regulament şi a condiţiilor de înscriere. Dacă nu o fac, atunci îi puteţi reclama la poliţie şi pe administratorii portalului.

    RăspundețiȘtergere