La o licitaţie germană planificată pentru sfârşitul acestei săptămâni se oferă o piesă deosebită, cum se vede mai rar chiar şi la "cei mari".
Piesa (click pe imagine pentru mărire) nu este interes pentru colecţionarii de România, fiind circulată în Lombardia. Dar nu m-am putut abţine să nu o prezint. Dacă nu mă înşel, ea a mai fost oferită odată la o licitaţie, destul de recent. Este genul de piesă care nu ajunge decât ori în colecţia unui filatelist ce dispune de fonduri apreciabile, ori în portofoliul unui investitor. La licitaţia amintită, piesa "pleacă" de la 9.000 euro, fără comisioane şi taxe.
La aceeaşi licitaţie sunt prezente şi piese româneşti clasice şi postclasice dar, din păcate, unele "litografiate" sunt "puţin" false. Două piese (autentice, de această dată) mi-au atras atenţia:
Prima piesă este o pereche de 3 Parale 1862, la care clişeele sunt "încălecate", generând un tipar dublu (parţial). Piesa este semnată Diena şi "pleacă" cu un preţ bun. Din păcate, cel ce a scanat piesa nu a luat în calcul şi transparenţa hârtiei, aşa că imaginea este greu de distins.
A doua piesă este eroarea de la "Bucureşti II", obliterată T. Severin. Piesa a aparţinut (aşa cum se specifică şi în certificatul ilustrat mai jos) lui Rothschild.
Preţul de plecare este de 250 euro. Succes celor interesaţi!
ma puteti ajuta cu numele casei de licitatii eventual cu un link al casei de licitiatii?
RăspundețiȘtergereVa multumesc anticipat
http://www.philasearch.com/de/country_topic.html?set_anbieter=9228&set_auktionnr=7793
RăspundețiȘtergereDacă aveţi probleme, trimiteţi-mi un mail.
Din cate tin minte la partea clasica vazusem si cate ceva expertizate de Diena, care mi s-au parut suspecte, am vazut bine?
RăspundețiȘtergere@Aldor: Mai concret, ce anume? La această licitaţie? Vorbind în gneeral, sunt vreo trei Diena care au eliberat, în timp, certificate pentru diverse piese de interes pentru români.
RăspundețiȘtergereDa, la aceasta licitatie. Acum fiind la servici nu prea pot sa parcurg din nou licitatia, dar ce tin minte spre ex. era o marca de 20 parale cu stampila gratar, care, judecand doar dupa poza mi s-a parut putin suspecta.
RăspundețiȘtergereDa, cred că este vorba de un 6 parale Principatele Unite din 1864 cu ştampila "grătar simplu". Trei chestii legate de această piesă:
RăspundețiȘtergere1. Nu cred că marca Diena este veritabilă (este un fals clasic pe care îl cunoaşte oricare dintre Diena (Enzo şi ceilalţi).
2. Marca de 6 parale 1864 nu a circulat (există documentele vremii, publicate de Kiriac Dragomir).
3. Chiar dacă ar fi circulat, ştampila grătar a fost introdusă în serviciu cu mult după scoaterea din circulaţie a mărcilor Principatele Unite.
Am atenţionat în articol că sunt falsuri la această licitaţie... Am specificat din păcate numai pe cele de la litografiate (vreo două pot păcăli uşor un neavizat); această piesă este un fals atât de evident, încât nu merită osteneala.
va multumesc
RăspundețiȘtergereCu plăcere. Reţineţi însă că vor fi unele linkuri pe care nu le voi indica, sau că este posibil să semnalez unele licitaţii după încheierea lor, sau să nu le semnalez deloc (pot şi eu să fiu interesat de unele piese, nu-i aşa?). Aşa că nu vă bazaţi pe semnalările mele, dacă nu avem un acord prealabil privind o potenţială înştiinţare pe e-mail.
RăspundețiȘtergereokai am inteles. Imi este de real folos si pe cele pe care le semnalati, si chiar dupa incheierea lor. Pentru mine articolele postate sunt mai de folos decat timbrele semnalate. Sunt un nou pasionat de timbre, cca 6-7 luni, dar cu toate acestea iau la periat cateva site-uri de licitatii. Investia nu e mare, cateva sute de lei pe luna asa ca nu ar trebui sa fiu niciun pericol pentru mine. M-a interesat in aceasta licitatie perechea de 3 par, pe care niciodata nu as fi licitat fara articolul dvs.
RăspundețiȘtergereVa multumesc
În acest cz nu pot decât să vă urez succes!
RăspundețiȘtergereVa multumesc si eu!
RăspundețiȘtergereAti intalnit si cazuri cu marci Principatele Unite originale, dar cu stampila gratar (simplu sau dublu sau domnesc) falsa? Deci aplicata pe o marca originala, de un "manufacturier" cum e de ex. cunostinta noastra de pe ebay care inventeaza stampile locale din 1919?
Da. Şi exemplul discutat mai sus face parte din aceeaşi categorie: marcă originală, ştampilă contrafăcută. La Principate, ştampilele pe 3 parale 1862 şi 1864 ar trebui expertizate (se întâlnesc des originale, dar cu ştampile false, mai ales cea din 1864). La fel 30 parale 1864, destule obliterate au ştampile contrafăcute. La 6 parale 1862 nu prea am întâlnit originale cu ştampile false (dar nu sunt excluse). Marca de 6 parale 1864 ştampilată este automat falsificată, întrucât această marcă nu a circulat.
RăspundețiȘtergeremultumesc pentru recomandare, am castigat cele trei parale "incalecate" De abia astept sa le primesc!
RăspundețiȘtergere