Conform unui comunicat al CN Poşta Română, aceasta a decis demararea unui control intern de fond şi evaluarea tuturor contractelor încheiate atât la nivelul administraţiei centrale, cât şi a sucursalelor pe segmentul de venituri şi cheltuieli. Constatările reieşite în urma acestui control vor face obiectul unui plan de măsuri pentru remedierea oricăror deficienţe identificate.
Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, declarase încă din decembrie 2010 că, la iniţiativa ministerului, toate contractele mari încheiate de Poşta Română vor fi renegociate, pe fondul crizei economice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu