Licitarea pe eBay a două piese ale ocupaţiei germane din timpul Primului Război Mondial au avut rezultate neaşteptate, în opinia mea. După epuizarea termenului de trimitere a ofertelor, am rămas puţin mirat când am văzut preţurile finale.
O primă piesă a fost cartea poştală din imaginea de mai sus. Am urmărit piesa datorită supratiparului MViR în casetă, deplasat în mod evident spre marginea cărţii poştale. Nu ţin minte să mai fi văzut o deplasare aşa de accentuată şi probabil rezultatul s-a datorat aceluiaşi motiv: 53 dolari, după 8 biduri. Şi aceasta chiar dacă (în opinia mea) este vorba despre o piesă filatelică (spatele este alb, fără text şi fără vreo ştampilă).
A doua piesă este un timbru de ajutor de 50 bani albastru cu supratiparul roşu MViR în casetă. Piesa nu a avut circulaţie poştală (cel puţin eu nu am văzut vreuna până în prezent), ci numai fiscală. Nu ştiu cine s-a "bătut" pe acest timbru, dar după 25 biduri preţul final a ajuns la 200 dolari. Este mult şi constituie un rezultat doar de conjunctură, în opinia mea.
He, he, he. CP a fost luata de un colectionar, expozant iar timbrul, s-au batut la inceput un negustoras care avea comanda pana la 100$ si mai apoi doi colectionari. Se pare ca amandoi au vrut piesa, care de altfel nu este o mare raritate. Pretul de fapt l-a saltat fara sa vrea, negustorasul care tot era impins de la spate de cumparator. De acolo au rezultat multe, prea multe biduri si unii s-au speriat. Sa le fie de bine.
RăspundețiȘtergereAtunci se confirmă ce-am scris eu despre cele două piese. :))
ȘtergereMulţumesc pentru completare!