Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 23 octombrie 2013

Miercurea cu cântec (4)

După o pauză mai lungă, m-am hotărât să revin la micul serial dedicat trupelor de prog-metal.
Încadrată de specialişti la genul neo-rog, trupa scoţiană Pallas este considerată ca făcând parte din valul renaşterii prog-ului din anii '80, alături de trupe precum Pendragon, Marillion şi IQ. Pallas interpretează piese melodice, asemenea colegilor de la Marillion, dar parcă au o înclinaţie ceva mai accentuată către metal.
Debutul l-au făcut în anul 1984, cu albumul Sentinel, la care au mai adăugat un album doi ani mai târziu. Trupa ia după aceea o pauză, următorul album apărând abia în 1998 (Beat the Drum). Urmează apoi alte trei albume, la câţiva ani distanţă unul de celălalt.
Propunerea mea pentru această seară este piesa Monster, apărută pe cel mai recent album al trupei, XXV (2011).


Sursa: YouTube, user: pallasmike

"Miercurea cu cântec" este marca lui Călin, colegul nostru cel îndrăgostit de muzică.

2 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Dacă la melodie te referi, e mai grea, nu este prea comercială. Dar unora (mai curioşi, ce-i drept) le place! :)

      Ștergere