Episoadele anterioare pot fi citite aici: episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4, episodul 5, episodul 6, episodul 7, episodul 8, episodul 9, episodul 10, episodul 11., episodul 12., episodul 13, episodul 14.
Problema tipurilor de hârtii. Cataloagele şi practica
Principala problemă cu care se confruntă studiul mărcilor româneşti este numărul foarte mic al colecţionarilor capabili să difrenţieze categoriile şi tipurile de hârtie utilizate la emisiunile mai vechi. Există mai multe emisiuni care dau serios de furcă colecţionarilor, mai ales din perioada postclasică, precum şi din perioada Primului Război Mondial şi imediat după aceea.
Cauzele ar fi în principal două:
1. Niciunul dintre cataloagele utilizate în prezent nu a avut ca autori pentru aceste perioade colecţionari care să dispună de cunoştinţele necesare cel puţin la nivel mediu. Din această cauză, descrierile şi clasificările sunt vagi sau într-o măsură importantă eronate.
2. Lipsa în continuare a unor studii exhaustive pentru fiecare emisiune, autolimitarea colecţionarilor şi lipsa dorinţei acestora de implicare în studiul tradiţional.
Nu de puţine ori m-am confruntat cu colecţionari care susţineau că o piesă oarecare are un anume filigran şi o anume hârtie doar pentru motivul că acea varietate era mai bine cotată în, să zicem, CMPR 1974. Dar atunci când îi puneam omului în faţă un mic lot de câteva zeci de piese similare, era în totalitate incapabil să facă vreo diferenţă între variantele de hârtie.
Cum se învaţă varietăţile de hârtie?
Aşa ceva nu prea se învaţă din cataloage, ci exclusiv din practică.
Singura metodă sigură este studierea unui număr cât mai mare de mărci. Mărcile obliterate se pretează mult mai bine la aşa ceva, deoarece sunt eliminate influenţele date de gumaj, care pot denatura uneori foarte mult rezultatele cercetării, mai puţin în cazul în care se cunoaşte cu precizia utilizarea unui anumit gumaj (din păcate, studiile referitoare la gumajul mărcilor vechi lipsesc în totalitate).
Pentru un specialist adevărat, singurele "unelte" de care are nevoie pentru început sunt doar ochii şi degetele. Abia după ce capătă puţină experienţă, ar putea apela şi la un micrometru (numai dacă doreşte o specializare mai avansată).
Cel mai important în departajarea tipurilor de hârtie este pipăitul. Pur şi simplu, se ia marca între degete (eu folosesc arătătorul şi degetul mare), încercând să-mi dau seama de câteva din elementele descrise în episodul anterior: cam care este grosimea, cum este suprafaţa hârtiei (netedă, lucioasă sau mai poroasă, aspră) şi care este consistenţa ei (se "rulează" pe deget mai greu sau mai uşor, urmărind în acelaşi timp cu atenţie să nu cumva să îndoi marca).
Totodată, privind marca în zare (având o sursă adecvată de lumină în partea opusă) se poate aprecia gradul de transparenţă al hârtiei (şi implicit dacă are sau nu filigran şi în ce poziţie este acesta).
Uneori este de ajutor aşezarea mărcii în palmă la un unghi ascuţit faţă de orizontală şi examinarea suprafeţei hârtiei faţă de o rază de la sursa de lumină care cade, de asemenea, oblic. Aşa se poate identifica relativ uşor hârtia costată.
După mai mulţi ani de făcut astfel, dar şi după mai multe mii de mărci verificate, colecţionarul îşi poate forma deprinderi în urma cărora identificarea unei categorii de hârtie nu mai este aşa de grea.
Care sunt emisiunile "cu probleme"?
La emisiunile "Paris" şi "Bucureşti" nu s-au înregistrat tipuri diferite de hârtie. S-au semnalat însă piese pe hârtii de altă culoare decât cea normală. În toate situaţiile în care am avut acces direct la aceste semnalări însă, ele nu s-au confirmat.
Emisiunea "Perle" pare a fi fost imprimată pe un singur sortiment de hârtie. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat la mărcile emisiunii "Vulturi" fără filigran, care constituie doar o grupare convenţională a mai multor tiraje imprimate separat pe hârtii de culori diferite, între 1885 şi 1889. Ceea ce este interesant e că la mărcile "Vulturi", hârtia pare din punct de vedere calitativ similară, indiferent de culoare (diferenţele sunt mici, insesizabile pentru un ochi neformat). Apar probleme de identificare la mărcile de 15 bani brun roşcat şi 25 bani albastru, care au fost imprimate atât pe hârtie albă, cât şi pe o hârtie de culoare crem slab.
Partea interesantă intervine la mărcile "Taxa de plată" (emisiunile cuprinse între 1881 şi 1890). Dacă la prima emisiune nu apar decât diferenţe minore de hârtie, la cele două mărci imprimate în aşa-zisele culori schimbate (brun roşcat - catalogate ca apărând în 1885, dar fiind cunoscute mărci utilizate încă din 1884). Probleme mai apar în identificarea mărcilor "taxă" din emisiunile 1887-1889 (pe hârtie albă, respectiv gălbuie), care sunt frecvent confundate cu cele ale emisiunii 1902-1910. Partea interesantă este că hârtia gălbuie de la emisiunea 1889 de "taxe" nu am întâlnit-o până acum la mărcile de poştă din aceeaşi perioadă ("Vulturi, adică).
La mărcile "Cifra în 4 colţuri" fără filigran există în mod clar cel puţin două tiraje distincte pentru fiecare valoare, unul pe hârtie subţire, transparentă, respectiv unul pe hârtie albă, de grosime medie spre groasă, moale şi opacă. După ştiinţa mea, nu există niciun studiu al hârtiilor acestei emisiuni, detaliat pe tipuri de clişeu şi danteluri, iar determinarea datelor în care au apărut cele două tipuri distincte de hârtie nu a preocupat pe nimeni.
La mărcile imprimate pe hârtia cu pseudofiligran "stema mică" nu s-au înregistrat diferenţe notabile de hârtie, părând că aceasta face parte dintr-un sortiment compact. Este vorba de mărcile "Vulturi" (1889), "Cifra în 4 colţuri" (1890), "Taxa de plată" (1890-1896) şi "Taxa de factagiu" (1895-1896). Pentru aceste ultime două categorii de mărci, deşi formatul clişeelor este diferit de cel al mărcilor uzuale de poştă, nu s-au utilizat hârtii diferite, tocmai din această cauză pseudofiligranul fiind culcat şi nepotrivindu-se ca poziţie/suprapunere.
Poate că una dintre cele mai frumoase probleme în ceea ce priveşte studiul se întâlneşte la mărcile cu filigranul PR (la mărcile "Spic de grâu" din 1894-1899 - cea mai complexă emisiune din filatelia românească, precum şi la mărcile "Taxa de plată" şi "Taxa de factagiu" din 1898-1899). Dar despre aceste emisiuni, precum şi despre emisiunile mai târzii vom continua într-un episod viitor.
© 2012. Preluarea prezentului articol se poate face numai pe baza unui acord scris.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu