Pe data de 6 august a.c. a avut loc o întâlnire între conducerea Poştei Române şi reprezentanţii sindicatelor lucrătorilor din poştă, pe durata căreia au fost prezentate mai multe probleme referitoare la dificultăţile cu care se confruntă compania.
Poşta Română se confruntă în prezent cu probleme grave cauzate de lipsa capitalului de lucru, iar măsurile potenţiale care ar putea fi luate de actuala conducere a companiei nu pot da rezultate rapide.
Conducerea companiei a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanţii FMI, care susţin câteva probleme principale privind restructurarea:
- privatizarea companiei să se încheie până la 15 ianuarie 2013;
- cheltuielile totale efectuate de companie în trimestrul III/2012 să nu depăşească suma echivalentă înregistrată în trimestrul III/2011;
- deficitul de numerar se ridică în continuare la circa 160 milioane lei;
- rezolvarea problemei parcului auto al companiei necesită o sumă de aproximativ 16 milioane de euro, bani de care compania nu dispune în prezent.
Soluţiile pe care conducerea companiei le propune membrilor de sindicat sunt următoarele:
1. Reducerea cu 50% a normei în mediul rural în perioada 01.09.2012 - 31.12.2012, - din aceasta ar rezulta o economie de 34 milioane de lei;
2. Reducerea cu 50% a normei pentru aproximativ 2.000 salariaţi în lunile septembrie şi octombrie 2012 (economie 4,5 milioane de lei);
3. Concedierea a aproximativ 2000 salariaţi începând cu data de 1 noiembrie 2012 - economie de 9
milioane de lei;
4. Reducerea normei cu 50% pentru 2.000 salariaţi în perioada 01.09.2012 - 31.12.2012 - ar rezulta o economie de 9 milioane de lei;
5. Impunerea a câte două zile libere nelucrătoare pentru toţi salariaţii în perioada 01.09.2012 - 31.12.2012;
6. Disponibilizarea a 20% din salariaţi începând cu data de 01.11.2012 (adică disponibilizarea a aproximativ 6.300 salariaţi!!!) - ar rezulta o economie de 27 milioane de lei;
7. Reducerea programului de lucru sâmbăta începând cu luna august - economie de 480.000 lei până la 31.12.2012.
La întâlnirea respectivă, conducerea companiei a prezentat lucrătorilor poştali şi o "strategie de dezvoltare pentru perioada 2012-2015" discutată cu oficialii FMI, dar care nu poate fi făcută publică. Cu toate acestea, din acest plan de reformă a "scăpat" unul din obiective: reducerea numărului de salariaţi operativi de la nivelul Oficiilor Judeţene de Poştă cu circa 5.000 de persoane.
Cei care lucraţi în mediul privat, gândiţivă că va trebui să cotizaţi la nota de plată care va trebui plătită pentru susţinerea miilor de disponibilizaţi din Poştă. Asta pentru că nişte nesimţiţi au folosit compania drept vacă de muls timp de ani de zile!
Buna Max,
RăspundețiȘtergereVesti proste intradevar, vremuri grele ptr postasi dar de asemenea si pentru cei ce folosesc Posta Romana ca agent de curierat etc. Daca pana acum doamnele de la ghiseu aveau dreptul sa fie niste acrituri invocand n motive printre care si faptul ca mucesc prea mult si sunt prea putine la numar, nu vreau sa imi imaginez cum va escalada situatia dupa ce masurile sau unele dintre masurile enumerate mai sus vor fi aplicate... Detest sa merg mereu la posta cu groaza in suflet, cu teama ca iar voi da peste aceasi doamna mereu nemultumita si sictirita, in fata careia trebuie sa iau mereu "pozitia ghiocel" pana imi primesc plicul cu timbre, si mai mult, cu frica ca voi primi in mana un plic rupt, calcat in picioare, indoit etc... ca doar nu sunt resurse suficiente, nu este cu ce, asa se face la noi! E dezamagitor sa vezi ca dupa ce ai platit un serviciu cu buna credinta, esti tratat cu cea mai mare lipsa de respect...
Cu deosebita stima,
Remus
Cred că abia acum vor fi cu morcovul în... vreau să zic.
ȘtergereOrice reclamaţie pe care ar primi-o ar putea însemna concedierea. Nu cred că îşi vor mai permite. Şefii mari abia aşteaptă acum să calce careva pe bec.