Despre metodica studiului (10)

Episoadele anterioare pot fi citite aici: episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4, episodul 5, episodul 6, episodul 7, episodul 8, episodul 9.

Despre cum se fac cataloagele

Revin la Catalogul mărcilor poştale româneşti din 1974. Aşa cum cred că am mai spus-o de mai multe ori pe blog, această lucrare este una excelentă, dar numai pentru perioada clasică, unde autorul a avut - într-adevăr - o specializare şi o expertiză deosebită. În rest, informaţiile sunt preluate din alte lucrări şi cataloage fără niciun fel de verificare. Şi uite că au trecut aproape 40 de ani şi nu se sesizează nimeni! Din punctul meu de vedere, filatelia tradiţională se confruntă cu un adevărat dezastru.

În episodul 8 m-am referit la marca de 10 bani "Carol I - gravate". Am dorit să continui cu un studiu oarecum asemănător pentru marca de 2 lei din aceeaşi emisiune, dar verificând literatura referitoare la această emisiune şi confruntând şi cu un manuscris aparţinând (cred) lui Alfred Nicolau (eu îl am de la regretatul Barbu Popescu) cu referire la unele eseuri văzute de acesta, am schiţat o imagine mai apropiată de faptele istorice, aş putea spune.

În CMPR 1974 se menţionează existenţa a două tipuri, care se diferenţiază după dimensiunea clişeelor: pe de o parte clişee cu dimensiunile de 18x24 mm (la valorile de 5, 10, 25, 40 şi 50 bani aparţinând primelor tiraje puse în circulaţie la 14 aprilie 1908, precum şi la toate valorile puse în circulaţie ulterior, aparţinând unor tiraje mai târzii), şi pe de altă parte clişee cu dimensiunile de 18x23 mm (la valorile de 40 şi 50 bani, precum şi la cele de 1 leu şi 2 lei, toate puse în circulaţie la 28 august 1908, toate fiind imprimate în coli de câte 24 de mărci). Numai dacă urmăriţi tabelul prezentat la episodul 8 al acestui serial veţi vedea că dimensiunile nu se confirmă, iar acest lucru este valabil şi pentru restul valorilor, nu numai pentru valoarea de zece bani. Problema este că nimeni nu a sesizat acest lucru (cu excepţia unui singur autor). Şi totuşi, aceasta este o emisiune centenară! Halal cercetători avem...

Neapărat trebuie să-l citez pe colegul nostru Victor Iordache, care în primul episod al unui excelent articol publicat în revista Studii Filatelice Braşovene (este vorba de studiul "Preludiu la emisiunile «Tipografiate» şi «Gravate» din nr. 3/2011, pag. 13-27, continuat în nr. 4/2011, pag. 14-19) menţionează, în sfârşit, după mai bine de o sută de ani de la emiterea mărcilor şi la aproape 40 de ani de la publicarea CMPR 1974, că informaţiile despre tipuri sunt eronate:

"În plus, opinia lui Dragomir că există 2 dimensiuni ale clişeelor este de asemenea greşită. A existat o singură dimensiune, respectiv 24,5x18,5 mm. Variaţia a fost produsă de «contragerea» care a avut loc din cauza tehnicii de realizare prin «tipar umed»".

Mai pe scurt, înainte de aşezarea colii de imprimat pe planşa de tipar, aceasta se umezea cu o substanţă specială, pentru a mări aderenţa cernelii tipografice şi a o face să intre rapid în fibrele hârtiei. Operaţia este explicată foarte bine în prefaţa capitolului referitor la mărcile gravate din volumul specializat Stanley Gibbons dedicat mărcilor britanice din perioada reginei Victoria. Ipoteza lansată de Victor Iordache are un dram de adevăr, deoarece până şi astăzi tipografii maşinişti urmăresc cu deosebită atenţie care este axa fibrei de hârtie la debitarea colilor, pentru a nu avea surprize de contractare nedorită a colilor pe timpul imprimării. Dar aici ipoteza se poate verifica urmărind la o cantitate corespunzătoare de mărci care este direcţia fibrei hârtiei faţă de verticala mărcilor respective. Am lansat ideea, vreau să văd cine vine cu contribuţia...   :))

În studiul citat, Victor Iordache presupune că ar exista, pe baza studiului eseurilor cunoscute, trei matriţe finale pentru cele două modele adoptate:

1. Ramă şi ornament, fără valoare nominală;
2. Medalion cu bustul mare (modelul adoptat la 15 bani);
3. Medalion cu bustul mic (modelul adoptat la restul valorilor).

Prin combinarea plăcilor 1+2 sau 1+3 ar rezulta planşe fără valorile nominale, ulterior acestea adăugându-se separat.

Aici mă văd nevoit să nu fiu de acord cu colegul nostru, pentru că aceste "combinări" ar genera automat role de transfer separate pentru ramă şi ornament şi separate pentru medalion (fie el mare sau mic). În acest caz, este imposibilă eliminarea decalării de poziţie între ramă şi medalion. Ori aşa ceva nu apare la nicio valoare. Cine mă contrazice, este rugat să-mi arate MĂCAR o singură piesă. Am explicat în unul din episoadele anterioare care este procesul de realizare a planşelor. Cine l-a citit îmi va da dreptate.

În opinia mea, au existat cel puţin două matriţe complete (cadru plus medalionul cu efigia), una cu bustul mare şi una cu bustul mic. În plus, se pare că a existat cel puţin câte o matriţă cu cifrele valorii nominale. Spun cel puţin una, deoarece diferenţele de contur ale cifrelor valorii la marca de 10 bani (vezi episodul 8) induce posibilitatea existenţei mai multor matriţe.

Şi aici însă apare o problemă: când anume s-au gravat cifrele în cartuş, pentru că la nicio valoare nu apar decalaje ale poziţiei cifrelor faţă de cadrele cartuşelor. Asta înseamnă că nu au existat role de transfer separate numai pentru cifre, adică rolele de transfer conţineau gravura completă a clişeului.

Închei prin a vă arăta o coală mică de eseuri de 24 clişee fără valoare nominală (colecţie particulară).

© 2012. Preluarea prezentului articol se poate face numai pe baza unui acord scris.