Mic tratat (neconvenţional) despre hârtie
Pentru a înţelege mai bine informaţia din prezentul episod, recomand cu căldură vizionarea clipurilor video din episodul precedent.
Definiţia termenului de "hârtie" o puteţi găsi prin dicţionare. O definiţie poate fi găsită aici (Dicţionarul Explicativ al Limbii Române - DEX). O altă definiţie poate fi consultată şi aici, deşi nu sunt cel mai mare fan al acestei surse de informaţie când este vorba de cunoştinţe poligrafice.
Hârtiile pot fi clasificate în funcţie de o multitudine de factori, caracteristici şi proprietăţi. În industria poligrafică există denumiri consacrate, bazate pe anumite standarde internaţionale. Fără a intra în amănunte în mare parte nerelevante pentru colecţionari, tehnicienii poligrafi deosebesc sorturile de hârtie după gramajul pe metru pătrat şi după structură/destinaţie.
Din punct de vedere filatelic, în decursul a peste 150 de ani metodologii care au creat cataloagele au ajuns la o clasificare relativ comună, pe baza celor mai bune practici, precum şi pe baza anumitor caracteristici specifice mărcilor anumitor ţări/teritorii.
În primul rând, hârtia poate fi de fabricaţie manuală, sau mecanizată (aşa cum aţi văzut în clipurile din episodul precedent). La mărcile româneşti nu întâlnim ambele variante la aceeaşi emisiune, de aceea această clasificare nici nu apare în cataloagele noastre. Nu şi-a propus nimeni să extindă catalogarea şi la mărcile altor ţări care au circulat pe actualul teritoriu al României, dar la unele mărci există astfel de diferenţe - este vorba de prima emisiune a Austriei, care a circulat între 1850 şi 1858 în Ardeal, Banat, Bucovina austriacă, precum şi la oficiile consulare şi cele militare de campanie din Muntenia şi Moldova. Practic, aceste mărci au fost primele mărci poştale care au circulat pe teritoriul actual al României.
După structură, hârtia poate fi împărţită în mai multe categorii. Înainte de toate, există două categorii principale: hârtia simplă, respectiv hârtia cu filigran. Problema filigranului va constitui mai mult ca sigur subiectul a cel puţin unui episod distinct, aşa că nu mă voi referi acum la acest subiect.
Din ambele categorii pot fi derivate o multitudine de tipuri de hârtie, clasificate în funcţie de numeroşi factori. Astfel, hârtia mărcilor poate fi (indiferent dacă are sau nu filigran) simplă, vărgată, costată sau cretată.
Hârtia vărgată conţine în structura sa zone regulate, cu grosimi diferite, sub forma unor linii paralele vizibile în transparenţă, aidoma filigranului. Aceste "linii" sunt create nemijlocit în procesul de fabricaţie a hârtiei. Hârtia vărgată a fost utilizată la numeroase mărci româneşti, începând chiar cu prima emisiune Cap de bour. În mod tradiţional, tipurile diferite de hârtii vărgate se deosebesc prin numărul de linii de vărgătură pe doi centimetri.
Hârtie vărgată
Hârtia costată prezintă şi ea o liniatură oarecum asemănătoare cu cea a hârtiei vărgate, care se poate distinge în transparenţă, dar care - spre deosebire de acesta - nu are suprafaţa netedă. Deoarece am intenţia să prezint într-un episod viitor hârtiile utilizate la diversele tiraje ale emisiunii Spic de grâu, nu voi intra acum în amănunte.
Hârtia cu scame prezintă în componenţă fire de diferite culori, vizibile la suprafaţă. Acest tip de hârtie este fabricat, pe lângă deşeurile obişnuite de hârtie şi de lemn, şi din deşeuri textile. Într-un episod viitor voi prezenta exemple.
Hârtia cretată este un sortiment aparte, care pe timpul procesului de fabricaţie primeşte pe una sau pe ambele feţe câte un strat mineral care îi conferă un luciu caracteristic.
După natura suprafeţei, hârtiile pot fi clasificate în netede şi aspre la pipăit. Nici aici nu intru în detalii.
După grosime, există o adevărată varietate de tipuri: de la foarte subţire (unii le mai denumesc "pergament" sau "foiţă de ţigară"), la groasă, cartonată chiar. În unele situaţii, există tiraje distincte ale unor mărci care sunt rare atunci când se întâlnesc pe una din extremele amintite. Pentru determinarea grosimii se utilizează micrometre speciale.
După transparenţă, există hârtii mai mult sau mai puţin transparente, precum şi hârtii opace.
După culoare, hârtiile pot fi simple (albe) sau colorate. Cele colorate pot fi colorate pe una sau pe ambele feţe. Tot cele colorate pot fi colorate numai la suprafaţă, sau în toată grosimea hârtiei.
După consistenţă sau rezistenţa la îndoire, hârtiile pot fi clasificate în moi şi tari.
Există câteva sorturi speciale de hârtie care au fost utilizate la un număr limitat de emisiuni/mărci sau numai la o singură emisiune/marcă. Aici ar trebui menţionate hârtia de stuf (utilizată la emisiunea din 1958 a centenarului mărcii româneşti), hârtia japoneză (utilizată la un tiraj special al coliţei EFIRO 1932, dar denumită eronat astfel în cataloagele noastre, deoarece este o hârtie aproape cartonată) sau hârtia fluorescentă (utilizată prima dată în anii '80, pentru a se încerca obliterarea automată a corespondenţei, bazată pe semnalele unor senzori optici speciali). Tot prin anii '80, pentru imprimarea unor tiraje ale emisiunii uzuale "Artă populară" - 1982 a fost utilizată o hârtie tratată cu agenţi optici speciali de înălbire (nu căutaţi prin cataloage că nu o să găsiţi chestia asta).
Să spunem că ne-am făcut "încălzirea" în acest domeniu. Urmează detalii în episoadele viitoare.
© 2012. Preluarea prezentului articol se poate face numai pe baza unui acord scris.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu