Episoadele anterioare pot fi citite aici: episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4, episodul 5, episodul 6, episodul 7, episodul 8, episodul 9, episodul 10, episodul 11., episodul 12., episodul 13, episodul 14, episodul 15.
Hârtiile mărcilor "Spic de grâu" cu filigran PR
După mulţi ani de studiu al acestor mărci, cred că sunt în măsură să fac puţină lumină în catalogarea tirajelor cu filigran la această "emisiune". Am pus ghilimele pentru "emisiune", deoarece nu putem să îi spunem astfel decât într-un mod convenţional, aşa cum o fac de mai bine de o sută de ani toate cataloagele. Este deja o convenţie de notare, dacă se poate spune aşa.
Dacă ar fi însă să facem o clasificare strict cronologică, situaţia s-ar prezenta astfel:
- o primă "emisiune" ar fi constituită din valorile mari, de 1 leu şi 2 lei, care au fost puse în circulaţie la sfârşitul anului 1893; ele nu sunt, în mod practic, valorile mari ale emisiunii "Spic de grâu", ci ale "emisiunii" denumite (tot convenţional) "Cifra în patru colţuri"; după punerea în circulaţie a acestor două valori mari, le-au urmat cele patru valori "Cifra" cu filigran PR, puse în circulaţie la începutul anului următor (1894);
- o a doua "emisiune" a fost pusă în circulaţie la scurt timp după cele patru valori "Cifra"; noua emisiune a fost constituită din valorile de 1½, 3, 5, 10, 15, 25 şi 50 bani (culorile iniţiale pentru ultimele patru valori); după cele mai timpurii date de circulaţie cunoscute, ele au început să fie utilizate pe corespondenţă în aprilie 1894;
- o a treia "emisiune" a fost valoarea de 1 "BANI" brun pusă în circulaţie în 1896, odată cu reducerea tarifului pentru ziare de la 1½ bani la 1 ban;
- o a patra "emisiune" a constituit-o valoarea în completare de 40 bani, pusă în circulaţie în 1898;
- ultima "emisiune" este formată din cele patru valori în culori schimbate (UPU).
Aşadar, cele cinci tranşe, prin convenţie au fost grupate în mod generic în aceeaşi "emisiune".
Ceea ce s-a întâmplat la debutul ultimului deceniu (este vorba de o mărire accentuată a volumului de corespondenţă) a avut tendinţa de a se accentua pe parcursul anilor următori. Modul de lucru de la acea dată era simplu: mărcile poştale se imprimau şi se distribuiau la oficii şi la agenţii, precum şi la notarii din comune (în cadrul poştei rurale) pe măsura necesităţilor. Adică nu a existat o comandă totală, iniţială, ci au existat multe comenzi succesive, care au fost onorate prin imprimări ale unor tiraje succesive ale valorilor necesare.
Tocmai din acest motiv, la Fabrica de Timbre nu a existat un stoc de hârtie, ci aceasta a fost comandată de la furnizori pe măsura necesarului de imprimare. Diversitatea mare de tipuri şi de calităţi ale hârtiilor folosite pentru imprimarea mărcilor "Spic de grâu" nu poate decât să confirme existenţa unor tranşe diferite, onorate treptat, în funcţie de comenzile primite. Fabricantul de hârtie nu a lucrat pe stoc (deoarece hârtia cu filigranul PR nu a fost utilizată decât de poştă), ci a răspuns comenzilor repetate pe care le-a primit.
Tirajele mărcilor "Spic" cu filigran PR
În cataloagele româneşti, diferenţierea între diferitele tiraje a început să fie făcută treptat, iniţial în cele din 1959 şi apoi din 1964, fiind oarecum dezvoltate în catalogul din 1974. Cele mai importante contribuţii le-au avut Odo Boehm-Renei, Alfred Nicolau şi Ionuţ Plaiu, în România. Şi-au mai adus aportul, prin diverse comunicări, Răzvan Popescu, Angelo-Barbu Popescu, Marcel Şapira şi alţi câţiva cercetători (care însă au centralizat doar munca altora - av. Celarianu, Grigore Racoviceanu şi Silviu N. Dragomir). Nu pot să nu-l menţionez pe marele iubitor al mărcilor româneşti, cehul Diča Pavel (a cărui colecţie a fost desfăcută acum câţiva ani prin casa de licitaţii Darabanth din Ungaria; nu se ştie însă ce s-a ales de capitolul "Spic" al acestei colecţii).
În ultimii ani s-au mai format câteva colecţii demne de semnalat. Lipsesc însă "urmele" activităţii lor, ei nepublicând nimic referitor la "Spic".
Pe plan internaţional, există un colecţionar japonez pasionat de mărcile româneşti, care are chiar un exponat de studiu cu mărci "Spic", dar care - fără supărare - este total depăşit.
Ce doresc să subliniez din această enumerare este că numărul colecţionarilor care au studiat mărcile "Spic" este extrem de mic, ceea ce s-a făcut până acum datează de zeci de ani şi studiile elaborate lipsesc.
Plecând de la studiul varietăţilor de tipar (de fapt al defectelor de clişeu) şi urmărind prezenţa acestora pe mărci din tiraje succesive, am reuşit să identific la aproape toate valorile mici planşe de tipar şi tipuri diferite de clişeu. pe baza acestora mi-a fost mai uşor să fac o departajare a tirajelor în funcţie de tipurile de filigran PR şi de categoriile de hârtie. Nu voi face acum o prezentare prea amănunţită, deoarece articolul de faţă se doreşte a constitui doar o informare. Detaliile vor fi însă incluse într-un viitor catalog.
Concluziile la care am ajuns duc la o clasificare parţial diferită faţă de cea existentă în catalogul din 1974. Pe scurt, tirajele sunt următoarele:
1. Tirajul iniţial, pe hârtie cu filigran PR II "mic" (11½ mm înălţime), 1893-1894. Este un tiraj cu caracteristici omogene: hârtia este albă, poroasă, subţire spre medie ca grosime, cu suprafaţa aspră. Echivalentul tirajului Ia din CMPR 1974.
2. Al doilea tiraj, pe hârtie gălbuie, de grosime medie, netedă, slab lucioasă, cu filigran PR IV "mare" (14 mm înălţime), 1895. Tirajul este omogen, fără variaţii mari ale hârtiei. Este echivalentul tirajului Ib din CMPR 1974.
3. Al treilea tiraj, pe hârtie albă, groasă spre cartonată, netedă la pipăit, cu filigran PR III "mijlociu" (12½ mm înălţime), apărut la sfârşitul anului 1896. Este uşor de recunoscut după filigranul foarte subţire şi hârtia groasă. Tirajul este omogen, distinct. Este echivalentul tirajului Id din CMPR 1974.
4. Al patrulea tiraj: hârtie albă, aspră la pipăit, de diferite grosimi (de la subţire, slab transparentă, până la groasă, uneori cartonată), cu filigran PR IV "mare" (14 mm înălţime), apărut la sfârşitul anului 1897 (şi nu în 1895, cum se menţionează în CMPR 1974). Este echivalentul tirajului Ic. Ca puncte de referinţă, marca de 40 bani verde cu filigran PR, precum şi eroarea de culoare de 25 bani albastru sunt caracteristice. Datele timpurii indicate de catalogul menţionat sunt de pe mărci asupra cărora s-au făcut erori de catalogare. Deşi nu sunt menţionate în niciun catalog, în acest tiraj aparţin şi exemplare de 5, 10, 15 şi 25 bani în culori schimbate, având filigranul PR IV. Referitor la tipurile diferite menţionate la "culorile schimbate UPU", informaţiile din CMPR 1974 sunt eronate, deoarece la fiecare din cele patru valori s-au utilizat aceleaşi planşe la toate tirajele cu filigrane PR.
Tirajul Ie menţionat în CMPR 1974 la pag. 157 (filigran PR IV pe hârtie costată) constituie doar varietăţi de hârtie din cadrul tirajului al patrulea, neputându-se cataloga separat, în opinia mea.
În cadrul acestui tiraj, un studiu aprofundat ar putea face distincţie, mai departe, între cel puţin trei tipuri de hârtie diferite.
5. Al cincilea tiraj: PR V "întors" (14½ mm înălţime) pe hârtie albă, aspră, de grosime variabilă, costată orizontal, 1898-1899. Este echivalentul tirajului If din CMPR 1974. Este uşor de recunoscut după hârtia costată, fiind singurul tiraj pe hârtie costată (literatura specifică faptul că costajul are 25 de dungi pe 2 cm, dar numărul acestora diferă uşor).
6. Al şaselea tiraj: PR V "întors" (14½ mm înălţime) pe hârtie albă simplă, aspră, de grosime medie, 1898-1899. Este echivalentul tirajului Ig din CMPR 1974. Pe lângă valorile catalogate la pagina 158, există şi valoarea de 25 bani albastru, care nu se poate confunda însă cu eroarea de culoare deoarece nu prezintă niciunul din defectele de clişeu caraceristice erorii. În destule colecţii există însă această marcă, catalogată drept eroarea de culoare.
La acest tiraj se pot distinge cel puţin două tipuri diferite de hârtie.
7. Al şaptelea tiraj: PR V "întors" (14½ mm înălţime) pe hârtie alb-gălbuie sau gri-gălbuie, vărgată orizontal, 1898-1899. Este corespondentul tirajului Ih din CMPR 1974. Uneori vărgătura hârtiei este foarte slab vizibilă.
Valorile de 3 bani, 50 bani şi 1 leu catalogate de CMPR 1974 la pag. 159 nu s-au confirmat până în prezent, neputându-se identifica. Colecţiile unde s-a pretins că ar exista conţin în realitate mărci pe hârtie costată, nu vărgată.
Ce frumuseţe de emisiune, numai bună pentru studiu! Vom continua într-un apisod viitor.
© 2012. Preluarea prezentului articol se poate face numai pe baza unui acord scris.
Salve Max !
RăspundețiȘtergereAm citit cu multa atentie si placere acest articol ! Le astept cu nerabdare si pe celalalte ! Am citit articole ale Dvs. asupra Spicului de grau prin revista Filatelia , poate o sa le reluati si aici cu posibilitatea extraordinara a unei ilustrari color !
Maine voi reveni cu ceva comentarii si intrebari. Cum spuneam am avut sansa de a intalni un colectionar filatelist , lucru care mi-a imbunatatit foarte mult sistemul optic asupra a ceea ce inseamna filatelia(cu toate ca dumnealui este total intristat asupra viitorului filateliei).
Multumesc Max ! , multa sanatate !
Mulţumesc, Andrei.
Ștergere