...mi-a venit să mă las păgubaş! Am dat peste câţiva colecţionari pe care-i credeam oameni serioşi. Falsuri (prezentate drept originale), multe gunoaie şi rupturi, oferite la preţuri de "marfă premium". Iar alţii chiar au impresia că sutele şi miile de RONI cresc în grădina din spate.
Uite-aşa ajungi să cunoşti oamenii.... Asta e! Viaţa merge înainte!
Cred că şi eu am "admirat" aceleaşi obiecte. Caut alte minuni, dar nu pot să nu mă uit şi la acestea de care "faceţi vorbire"!
RăspundețiȘtergerePe mine nu obiectele mă deranjează, ci caracterul celor care le vând!
ȘtergereExcelenta remarca, "caracterul celor care le vand". Eu as mai fi complectat -"cei sapte ani de'acasa". Din pacate, ultimii 10 ani de democratie au condus la o bulversare totala a pietei colectionarilor, prin aparitia miilor si miilor de vanzatori ocazionali care profitand de avantajele vanzarii online batjocoresc orice principiu capatat in ani de munca prin informare si bun gust. Este si vina celor care gazduiesc astfel de elemente, care bucurandu-se de avantajele obtinute de numarul mare de vanzatori cat si prin numarul de pagini vizitate, ajung la un moment dat la polul opus. Isi pierd clientii. Oamenii seriosi si care nu au timp de pierdut sa viziteze aceleasi "minuni" ani la rand, pur si simplu obosesc si ocolesc aceste portaluri. Nu mai spun de potentiali vanzatori care nu mai participa tot datorita puhoiului de "vanzatori premium" doritori de inbogatire, care au ocupat toate segmentele de piata. Acu conteaza cantitatea si nu calitatea. Si astfel, usor, usor o sa dispara aceste portaluri conduse de neprofesionisti, ori curentul colectionistic. Online se intampla ceea ce deja s-a intamplat cu targurile de colectionari. Manifestari care in trecut erau pline de profesionisti si oameni de bun simt s-autransformat in talciocuri (tot datorita lacomiei unora) care pur si simplu au lasat loc chiciului sa domine. Toti cei care au cheltuit enorm pentru instruirea profesionala (pana la urma si colectionarea este o profesie), au fost dati deoparte printr-o concurenta neloiala fara o educatie profesionala sau principii colectionistice. Se pare ca si calitatea publicului care ajuta la pastorirea acestor talciocuri conduce la proliferarea chiciului. Unii dau vina pe criza. Eu as spune mai degraba ca pe gradul de cultura, care lasa mult de dorit.
RăspundețiȘtergereVăd că ai o poziţie foarte dură!
ȘtergereEu nu mă angajez în discuţii, n-am niciun chef de ceartă cu nimeni (dacă e careva care se simte cu musca pe căciulă, să-şi ia făcăturile de acolo şi gata). Până la urmă, nici nu e treaba mea. Dar cercurile şi cluburile din orice localitate n-ar trebui să stea indiferente la proliferarea falsurilor, ar trebui să-şi tragă de moţ proprii membri (că îi cunosc cu siguranţă pe cei în cauză).
Dupa cum spune si numele site-ului, ai ”okazia” sa cunosti oamenii acolo! Si uneori ai vrea sa nu ii fi cunoscut in ipostaza in care ii descoperi!!
RăspundețiȘtergereNu îmi permit să judec pe nimeni, n-am eu dreptul să fac asta. Sunt doar dezamăgit de caracterul unora, iar asta mă doare. Înseamnă că altă dată m-am înşelat.
ȘtergereUn fel de ...talcioc on-line. Unii cred că pot vinde în orice condiţii şi chiar orice...
RăspundețiȘtergereDin păcate, cam aşa este.
Ștergere:))
RăspundețiȘtergerepai daca ai facut publica gradina fermecata!!!
acum oamenii zic ca ronii apar la o simpla miscare a baghetei :P
zi faina.....
Ce mi-ar mai plăcea să-mi fac o plantaţie de Roni în grădină..., dar uite că nu cresc decât după ce muncesc de-mi sar ochii din cap! :)))
ȘtergereSalve Max !
RăspundețiȘtergereRevenue e dur dar are dreptate ! Miros si eu aceleasi lucruri ! Dar , si acum 70 de ani tot asa stateau lucrurile in lumea colectionarilor !
Toate cele bune !
Ştiu Andrei, citesc mereu reviste vechi şi îmi dau seama. Dar, totuşi, parcă nu mai suntem în epoca de piatră, chiar aşa de înapoiaţi am rămas?
ȘtergereToate cele bune!
Acelasi lucru l-am intalnit si in lummea numismaticii. Cand un cunoscut al meu a incercat si din fericire nu a reusit sa vanda, unui prieten de al meu deci doar un cunoscut, o moneda falsa.
RăspundețiȘtergereLa numismatică nu mă pricep şi nici nu mă preocupă domeniul, dar am auzit că se petrec lucruri destul de urâte între pasionaţii genului.
Ștergereaoleu, ce nesimtiti!
RăspundețiȘtergereAi luat taurul de coarne!... :)))
Ștergere