Continuând lista reglementărilor referitoare la patrimoniul naţional mobil, vă pun astăzi la dispoziţie "Normele de clasare a bunurilor culturale mobile", adoptate prin Hotărârea Guvernului nr. 886/2008 şi publicate în Monitorul Oficial al României, partea I-a, nr. 647/2009. Documentul legislativ poate fi descărcat de aici.
După cum puteţi observa din Norme, criteriile de clasare au la bază un sistem de punctaje acordate pe baza anumitor criterii, detaliate în cuprinsul actului normativ. Sunt prevăzute de asemenea şi situaţiile în care se efectuează operaţiunea de clasare, precum şi persoanele abilitate să facă acest lucru.
Ca opinie personală, criteriile de clasare nu sunt în niciun fel potrivite pentru mărcile poştale, din cel puţin două motive:
• criteriile lasă loc pentru mult subiectivism, mai ales dacă se ia în calcul persoana experţilor acreditaţi de către Ministerul Culturii, deoarece devin posibile situaţii în care mărci comune (cu tiraje de milioane de exemplare) pot primi un punctaj mare deoarece sunt mai vechi de 50 de ani; mai la obiect, un necunoscător al domeniului poate considera, de exemplu, că o marcă poştală uzuală Ferdinand (cu tiraj însemnat, dar destul de veche) ar putea face parte din fondul patrimoniului, chiar dacă marca cu pricina poate fi găsită aproape la orice oră pe piaţă, în mod cert nu numai o singură dată;
• tot acest sistem bazat pe punctaje ignoră cu nonşalanţă sisteme internaţionale de catalogare adoptate şi utilizate de peste o sută de ani (de altfel mă şi îndoiesc că persoanele care au realizat normele ştiau măcar că există aşa ceva); nu pot înţelege de ce pentru mărcile poştale nu există o simplă listă cu numerele de catalog (să zicem Michel, Stanley Gibbons, SCOTT şi Yvert); explicaţia în opinia mea este că probabil nişte persoane trebuie să-şi câştige o pâine pe munca de ani de zile a unor colecţionari, fără să depună vreun efort de documentare şi studiu, ba chiar fără să dispună de un volum adecvat de cunoştinţe de specialitate (dacă doreşte să mă contrazică cineva, îl rog foarte mult să o facă).
Lumea filatelică nu poate fi comparată cu alte domenii (ca de exemplu arta plastică sau arta populară), deoarece ABSOLUT TOATE mărcile sunt catalogate, în plus unele cataloage indică şi tirajele pentru majoritatea pieselor mai vechi. Aşadar, pentru mărci poştale nu se pune problema discuţiilor savante şi filozofice (haidem să vedem din ce şcoală sau cultură face parte, ce regiuni sau naţii îi sunt caracteristice, cine e artistul sau alte asemenea probleme cu care mărcile poştale chiar nu au de-a face). Pur şi simplu, cu un catalog în faţă se pot nominaliza mărcile susceptibile să facă parte din patrimoniu. Culmea este că vechea lege ceauşistă avea o asemenea listă, din câte ştiu (pe vremuri, ea era afişată la avizierele cluburilor filatelice, cred că încă mai sunt persoane care îşi aduc aminte).
Nu mai vorbesc că toată structura birocratică clădită pentru a se pune în aplicare aceste norme (eu vorbesc numai despre mărci) pur şi simplu nu şi-ar mai avea rostul.
Poate că ar mai fi o cauză a apariţiei acestui sistem stufos. Mai multe instituţii (cu diverse subordonări) au atribuţii în ceea ce priveşte atât apărarea patrimoniului, cât şi completarea lui. Fuga de răspundere (care este un adevărat sport naţional) este oarecum acoperită prin procentul mare de subiectivism al procedurii de clasare. Eu am îndoieli foarte serioase că ar exista vreo persoană dintr-o instituţie a statului care să "stea călare" pe licitaţiile internaţionale pentru a urmări piesele filatelice susceptibile a face parte din patrimoniul naţional şi pentru a solicita forurilor abilitate achiziţionarea lor pentru aducerea în ţară. Tocmai pentru că procedurile sunt tulburi, exonerarea de răspundere a celor plătiţi din bani publici devine mult mai simplă.
Repet, observaţiile mele se referă în exclusivitate la mărci poştale.
Revenind la Normele de clasare, indiferent de opiniile personale exprimate mai sus, vă atrag atenţia tuturor că deocamdată aceasta este reglementarea în vigoare şi sunteţi obligaţi să o respectaţi.
Salve MAX !
RăspundețiȘtergereParerea mea este ca intentia legiuitorului este buna . Desigur cu greu pot fi unificate sub aceleasi norme bunuri culturale atat de diferite.
Filatelia este un taram care nu cred ca a fost avut in vedere de cei care au elaborat normele.
Efectele postale sunt asa de marunte dpdv fizic !
Pacat ca Romania a ramas pagubita de prezenta atator valori filatelice care au fost greblate de catre negusori inca de acum 7-8 decenii. Macar colectiile care au ramas sa fie folosite educativ ! Potentialul lor este imens !
Eu n-am zis că nu-i bună intenţia legiuitorului, ci doar că a făcut ceva pentru un domeniu la care nu s-a priceput, iar ce a ieşit se loveşte exact ca nuca în perete pentru filatelie.
ȘtergereNu ştiu cum a fost prima variantă a reglementării (de fapt ştiu eu ceva, dar trebuie să mai "sap"): nu ştiu în ce măsură s-a făcut atunci o dezbatere publică (atunci nu a fost o lege a patrimoniului, cu aderarea la o convenţie UNESCO). Voi reveni cu amănunte după ce fac documentarea necesară.
Aveti sugestii care s-ar putea transpune in normele generale? Exista un proces de revizuire a legislatie prin coagularea unui cod al patrimoniului. Daca s-ar adopta un astfel de cod, s-ar revizui mai devreme sau mai tarziu si normele de aplicare. Despre ce conventie UNESCO ar fi vorba aici? Suntem membri pe conventiile privitoare la patrimoniul mondial construit si natural sau la cea privitoare la patrimoniul imaterial. Ne mai tinem si de conventia internationala privind bunurile de arta furata - UNIDROIT.
RăspundețiȘtergereSugestiile sunt date în cuprinsul articolului.
ȘtergereNormele de clasare despre care am scris nu au nici în clin, nici în mânecă cu oricare dintre convenţiile internaţionale (inclusiv convenţia UNESCO - "Convenţia ·asupra măsurilor ce urmează a fi luate pentru interzicerea şi împiedicarea operaţiunilor ilicite de import, export şi transfer de proprietate al bunurilor culturale, adoptată de Conferinţa generală a Organîzaţiel Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură la Paris la 14 noiembrie 1970 - Mon. Oficial 268/1993 - la aceasta m-am referit în articol), nici cu patrimoniul imaterial, nici cu bisericile şi arhitectura veche şi nici cu siturile arheologice.
Este vorba strict de normele de clasare a bunurilor mobile de patrimoniu adoptate prin HG menţionată. Din păcate, fiind realizate de cineva care nu a avut nicio idee despre ce înseamnă filatelia, a amestecat timbrele cu alte obiecte mobile (numismatică, obiecte arheologice etc., etc.). Prin însăşi istoria lor, timbrele nu au ce căuta în această categorie, sau cel puţin nu în acest fel.
Există o sumedenie de cataloage şi sisteme internaţionale de numerotate. Era pur şi simplu de ajuns o scurtă listă cu numerele din cataloagele internaţionale care pot fi clasificate ca obiecte de patrimoniu la categoria tezaur.
În sistemul actual, orice individ fără nicio pregătire în domeniu îl poate obliga pe proprietar la efectuarea unor proceduri care să-l coste timp şi bani, fiindcă se pleacă de la premisa (eronată ca principiu) că un colecţionar este un potenţial infractor. Adică proprietarului unor bunuri i se pun restricţii de utilizare a patrimoniului personal. Aici este buba, iar situaţia din România este un unicat în toată Uniunea Europeană.
Întreaga legislaţie în vigoare a fost realizată fără a se solicita niciun fel de opinie de la asociaţiile/organizaţiile de specialitate existente (înregistrate în regulă, ca persoane juridice).
Mai mult, dezinteresul total al responsabililor pentru acest domeniu a dus la dispariţia experţilor de pe piaţa filatelică. La ora actuală nu există niciun responsabil de la niciun nivel din structurile de cultură care să fie apt pentru efectuarea unei expertize.
Iar asta miroase tare rău cel puţin a neglijenţă în serviciu (ca să vorbim cinstit şi deschis).
Există o Federaţie a Filateliştilor din România care prin statut poate face sugestiile necesare, în situaţia în care ar exista un dialog instituţional cu administraţia. Din păcate, după 1990 această federaţie a fost complet ignorată.
În cadrul procesului de revizuire a legislaţiei ar trebui respectate prevederile privind tehnica legislativă, proiectele fiind supuse dezbaterii publice. Acest lucru nu prea s-a întâmplat până acum, dacă se verifică legislaţia în vigoare pe siteul Camerei Deputaţilor.