V-am prezentat acum câteva săptămâni o colecţie desfăcută parţial de către un ofertant de pe eBay. I-au mai rămas câteva pagini de album din aceeaşi colecţie, pe care le-a oferit în weekendul care tocmai s-a încheiat.
Un lot de "favoriţi" din 1868, cuprinzând (pe lângă opt unicate) o pereche de 2 bani, un bloc de patru din aceeaşi valoare şi o scrisoare cu un unicat de 18 bani a obţinut un preţ raltiv accesibil (sincer să fiu, mă aşteptam la puţin mai mult, dar se pare că nu a beneficiat de o conjunctură tocmai favorabilă): 145 dolari după 8 biduri.
Tot un lot de favoriţi, 16 unicate (din care unul se pare că a fost un 10 bani "barbă" defectuos - prima marcă din stânga de pe primul rând, o trădează poziţie efigiei în medalion) a obţinut un preţ modest: numai 65 dolari, după 11 biduri.
Un alt lot, de acestă dată de mărci din emisiunea "Paris" a obţinut un preţ de 103 dolari, preţul iniţail de fapt, deoarece nu a existat decât un singur amator. Piesa cea mai interesantă (din punctul meu de vedere) este unicatul de 10 bani cu ştampila "degetar" Mizil.
Ultimul lot, tot de mărci din emisiunea "Paris", cuprinde opt unicate (din care şase prezintă varietăţi de tipar - minore după părerea mea), plus o carte poştală simplă de 5 bani (1873). Lotul (evident, mult mai slăbuţ decât celelalte) nu a obţinut decât 20 de dolari, după 4 biduri.
Din cate tin minte si aceste file se vandusera, dar au fost relistate la vanzare. Probabil castigatorul n-a platit, cine stie. Fila cu blocul de patru la 2 bani favoriti s-a dat atunci cu 200$.
RăspundețiȘtergereCred că da.
ȘtergereAm dat o fuga prin postarile din luna mai. Se pare ca primul cumparator a vrut sa-si recupereze investitia dar a iesit in pierdere cu vre-o 40$. Se prea poate sa fie insa unul dintre vanzatorii cu tehnica, care-si "stimuleaza biderii" la licitatii. E destul de ciudat ca aceeasi piesa sa se vanda la interval de cateva saptamani, dar asta este strict parerea mea.
RăspundețiȘtergereNu este chiar atât de ciudat. Poate că nu a plătit câştigătorul anterior, iar vânzătorul a relistat lotul. Se mai întâmplă. Dar dacă treaba se repetă de mai multe ori la acelaşi vânzător, atunci este de căscat ochii...
ȘtergereS-ar putea sa ai dreptate Max, uite ca la varianta asta nu m-am gandit...
Ștergere:))
Ștergere