Colegul nostru, dl Sergiu Găbureac a făcut pe Facebook o semnalare "bombă", aşa cum am menţionat şi în titlu.
Despre
ce este vorba? Cu mulţi ani în urmă, în revista Filatelia a fost
semnalată la valoarea de 55 bani din emisiunea Aviaţia sportivă, 1953,
un exemplar cu centrul răsturnat. La data semnalării, aceasta i-a
determinat pe mai toţi colecţionarii să ia la verificat clasoarele,
plicurile şi pacheţelele (deoarece marca normală făcea parte atunci
printre mărcile comune). Aceiaşi colecţionari au făcut imediat legătura
cu eroarea similară înregistrată la valoarea de 1,75 lei din emisiunea
Recensământul din 1956).
Aceasta este imaginea postată de dl Găbureac pe timeline-ul
dânsului de pe Facebook, ea reprezintă semnalarea amintită făcută în
revista Filatelia (postarea poate fi văzută doar de către cei care deţin
un cont activ pe Facebook).
Ulterior, a apărut
semnalarea unei piese noi având, de asemenea, centrul răsturnat, făcută
de asemenea de dl Găbureac (click pentru mărire):
Imaginea
(făcută nu chiar în cele mai bune condiţii) a fost publicată pe
Facebook în postarea amintită mai sus, cu menţiunea că este puţin
prelucrată de mine pentru a o "aduce" la culorile mai apropiate. După
cum se poate observa, exemplarul cu pricina pare circulat efectiv prin
poştă, purtând o ştampilă de zi din Târgovişte.
Cred că
vă daţi seama că o astfel de semnalare ar face ca pe lista rarităţilor
filatelice din perioada Republicii să apară una nouă, necunoscută până
acum. Numai simpla comparaţie cu cealaltă varietate celebră -
Recensământul din 1956 - ar desena destul de clar pe ce poziţie s-ar
afla noua descoperire. În timp ce din "Recensământul" cu centrul
răsturnat numărul de exemplare cunoscute este destul de mare (incluzând
în lista pieselor cunoscute un bloc neuzat de 40 de exemplare, mai multe
blocuri de patru neuzate şi destule unicate atât neuzate, cât şi
obliterate), din "Aviaţia sportivă" din 1953 nu s-ar cunoaşte decât cele
două exemplare obliterate, sus-ilustrate. Cu o condiţie importantă însă!
Pe
Facebook mi-am exprimat punctul de vedere în această privinţă. O
semnalare de o asemenea importanţă nu ar trebui luată ca atare şi
varietatea considerată drept una bună până când un expert sau o altă
autoritate recunoscută atestă faptul că piesa respectivă este originală
şi nu una contrafăcută.
Problema nu este una gratuită
sau exagerată, aşa cum ar putea crede unii colecţionari şi am să vă zic o
mică poveste. În tinereţe căutam mărci vechi din toată lumea, cu scopul
de a completa căsuţele rămase libere în nişte albume splendide care au
aparţinut unui bunic. În acele albume am descoperit două mărci americane
(2 cenţi şi 4 cenţi din emisiunea Expoziţia pan-americană din 1901,
ambele cu centrul răsturnat), dar şi câteva fiscale americane care
aveau, de asemenea, centrul răsturnat. Când am văzut ce cotă imensă au
mărcile de 2 şi de 4 cenţi din 1901 m-a apucat ameţeala. Le-am întors pe
toate părţile, dar pe vremea aceea nu aveam tehnica de care dispun
astăzi şi nu mi-am putut da seama de faptul că cele două erori erau de
fapt falsificate. Mi-au spus-o alte două persoane din cercul filatelic
(care se ţinea atunci în fiecare seară pe fosta 13 Decembrie, fostă
Regală, sub terasa de la Palatul Telefoanelor). Atunci am crezut că cei
doi vor să mă păcălească. Mai târziu am înţeles însă că aveau dreptate.
Câţiva
ani mai târziu m-a apucat dragostea de uzualele româneşti Spic de grâu,
iar un şmecher din cercul de la 11 Iunie a încercat să-mi vândă două
mărci de 2 lei portocaliu şi brun care aveau centrul răsturnat (cercul
filatelic îşi ţinea şedinţele săptămânale duminica, în curtea fostei
case de cultură Nicolae Bălcescu). Mărcile aveau filigran PR, iar cel
care "fabricase" centrele răsturnate nu ţinuse cont de acest "amănunt",
iar filigranele centrelor nu se potriveau cu cele vizibile la cadre.
Decupajele centrelor şi lipirea lor în poziţie inversată fuseseră făcute
nemaipomenit de bine, tăieturile fiind lipite probabil cu pastă de
hârtie, deoarece nu erau vizibile cu ochiul liber nici pe faţă, nici pe
verso. Dar au devenit imediat vizibile când un cunoscut m-a ajutat cu o
lampă cu UV (pe vremea aceea dădeai cu tunul şi tot nu puteai
achiziţiona aşa ceva, în ţară nu se găseau, iar cele câteva lămpi
existente fuseseră aduse din străinătate).
Având aceste
experienţe, revin la afirmaţia că orice semnalare de o asemenea
importanţă trebuie verificată de către o persoană competentă. Motivul principal pentru aceasta nu este cel de valorizare a varietăţii în cauză, ci ţine de deontologia filatelistului avansat, care atrage atenţia asupra oricărei semnalări care nu corespunde adevărului ori nu se verifică.
Din
păcate, necesitatea existenţei acestei deontologii a fost ignorată ori
din nepăsare, ori cu bună ştiinţă de către multe persoane pasagere în
istoria filateliei româneşti.
Cei care au făcut-o din
nepăsare, au făcut-o pentru că nu au avut un nivel suficient de
pregătire, care să îi facă să "li se aprindă beculeţul" şi să dea dovadă
de suficient discernământ pentru a nu valida orice gogoaşă.
Cei
care au făcut-o cu bună ştiinţă au fost determinaţi ori să spună/scrie
pentru "a creşte în ochii celorlalţi şi ai lui" drept un cercetător care
aduce contribuţii "importante" în domeniu, ori au fost determinaţi din
motive foarte... lumeşti: să poată trage cuiva vreo ţeapă cu prostii
neoficiale sau chiar cu falsuri ori făcături. Din păcate unele persoane
din această a doua categorie au impresia că filatelia a început şi se va
termina cu ele, iar toţi ceilalţi pasionaţi nu sunt decât o adunătură
de fraieri. Am la îndemână un exemplu, dar vreau să mă abţin pentru că
m-am săturat de scandaluri şi certuri (declanşate aproape întotdeauna
pentru a se abate atenţia de la chestii sau de la principii mult mai
importante). Acum câteva luni îi şi mărturiseam unui ziarist că m-am
săturat până peste cap de certurile purtate de unii şi de alţii, de râca
permanentă care ne înveninează viaţa de colecţionari.
Poate că nu
realizăm acum, dar e foarte probabil ca asemenea exemplare să moară pe
mâna lor, după ce lumea va realiza cu cine are de fapt de-a face.
Treaba
aceasta cu menţinerea deontologiei în semnalarea unor varietăţi şi
erori este deosebit de importantă, deoarece cataloagele mai vechi sau
mai noi, atât româneşti, cât şi străine sunt pline de tot felul de
"chifle" şi minciuni pe care autorii le-au luat de bune la vremea
respectivă (fără să le pese de acea deontologie menţionată mai sus). De
exemplu, acum vreo două săptămâni la cercul din Dorobanţi un vechi
colecţionar m-a întrebat dacă am văzut vreodată vreo pereche tête-bêche
la vreo valoare taxa de plată postclasică de culoare brun, varietate
care este trecută în mai multe cataloage, dar pe care nu a văzut-o
nimeni (ajuns acasă am încercat să merg direct la sursă - vechea revistă
editată în limba franceză de Moens unde apare pentru prima dată această
semnalare; textul este ambiguu şi poate fi interpretat în mai multe
feluri de un cititor nu prea avizat, ceea ce s-a şi întâmplat ulterior
prin introducerea varietăţii în cataloagele mai vechi Konrad, CMPR 1959,
CMPR 1964 etc.). După 130 de ani de la această semnalare nu ştiu ca
varietatea să existe în vreo colecţie din ţară sau din străinătate, nu
ştiu ca ea să fi apărut în vreo licitaţie şi nu ştiu pe cineva care să
afirme că a ţinut în mână aşa ceva şi care să fi avut posibilitatea să o
examineze. Care ar fi concluzia?
Nu ştiu dacă sunt
prea mulţi filatelişti care ştiu ce se întâmplă în lumea academică
atunci când un cercetător se apucă şi îşi publică rezultatele studiilor
şi cercetărilor, rezultate sau concluzii care se dovedesc apoi inexacte,
denaturate sau chiar bazate pe măsurători falsificate. Ei bine, acele
persoane îşi pot pune cruce activităţii în domeniul respectiv. E o treabă care ţine de deontologie, de respectarea adevărului.
Numai
la noi, din păcate, mai este câte unul care ştie să se bată cu pumnul
în piept în faţa celorlalţi, dar nu ezită să ofere spre vânzare în
diverse medii (fără niciun fel de scrupule) tot felul de făcături şi de
falsuri. Şi aici ar fi două situaţii: dacă o face fără să ştie despre ce
este vorba, atunci nu este decât un individ care îşi asumă cu mult
tupeu merite care nu i se cuvin sub nicio formă; iar dacă o face cu bună
ştinţă, atunci respectivul nu este decât o puşlama care vrea să bage în
buzunar câţiva biştari prin înşelarea celor de bună credinţă.
De aceea cred că ai noştri colegi ar trebui să ia în seamă, la evaluarea unei persoane, şi profilul moral al acesteia.
Aş
fi interesat să aflu părerea voastră: ar trebui sau nu să existe în
activitatea noastră un anumit set de principii, o anume deontologie?
UPDATE
Dicuţia referitoare la subiectul de mai sus a fost continuată de subsemnatul împreună cu dl Sergiu Găbureac. Cu permisiunea dânsului, redau mai jos discuţia avută.
Sergiu Găbureac Am
avut și eu rețineri asupra primei semnalări, fiind trecută în catalogul
specializat ROMÂNIA. CURIOZITĂȚI și VARIETAȚI FILATELICE, ed. 2010 cu
rezerva de rigoare. La o întâlnire a celor preocupați de studiul mărcii
poștale românești de acum câțiva ani
de AFB s-a prezentat un colecționar, care a declarat că posedă un
asemenea exemplar. Omul fiind general în serviciile secrete, era de
toată încrederea. Deși mi-a promis că ne va arăta exemplarul cu pricina
nu a mai făcut-o. Acum, când mi-a venit pe neașteptate, o nouă semnalare
a aceleiași curiozități, am dat-o publicității cu acordul posesorului.
Mi s-a mai întâmplat să am confirmări la unele erori / curiozități
filatelice după ani și ani. Așa cum aștept și la altele la care mi-am
exprimat rezerva. Mai ales la curiozitățile filatelice unde elementul
premeditare nu poate fi ignorat. Vezi chiar RECENSĂMÂNTUL din 1956. De
ce nu cred că piesele prezentate nu sunt falsuri ! În general, un fals,
la o marcă poștală modernă și, mai ales, contemporană, nu se face
într-un singur exemplar. Vezi LUNA IV (1963), GRĂDINA ZOOLOGICA 1964)
ș.a. De ce nu a apărut până acum e mai mult decât plauzibil. Coala a
ajuns într-o localitate mică, fiind pusă în vâzare. Nimeni nu a sesizat
poziția ranversată a centrului, altfel era cumpărată ca și cea de la
Vaslui ! Deci, mai mult ca sigur că nu există Cu siguranță, marea
majoritate a timbrelor din acea coală au circulat poștal. Mai mult, sunt
convins că cele mai multe plicuri au fost distruse. Depinde și de
localitatea unde au fost expediate. Rămâne să apară generalul nostru
colecționar și poate mai aflăm câte ceva. Încurcate sunt căile Domnului !
Sergiu Găbureac Iată,
spre exemplificare, o eroare la care aștept confirmarea de 44 de ani !
A fost expertizată și răsexpertizată. Cine știe când va apărea un al
doilea exemplar. Asta nu înseamnă că nu trebuie semnalată ! Din contra.
Max Peter Nici
eu nu am afirmat că varietatea nu ar fi bună, pentru că e dificil să
îţi dai cu părerea numai pe baza unor fotografii (aţi văzut cred că am
povestit cum era să fiu păcălit chiar şi având "rarităţile" în mână).
Adevărul e că am întors discuţia către
un subiect despre care nu vorbeşte nimeni (chestia cu respectarea unei
anumite deontologii în ceea ce priveşte semnalarea erorilor şi
varietăţilor).
Pentru partea mai recentă a filateliei româneşti a fost instituită - de bine, de rău - confirmarea erorii.
Pentru
piesele mai vechi însă (şi în special pentru cele din zona taxelor,
serviciilor, ocupaţiilor) au ajuns tot felul de neaveniţi să inventeze
tipuri de supratipare, aşa-zise reimpresiuni, tot felul de "emisiuni
locale" şi alte făcături care ori n-au niciun fel de legătură cu Poşta
(fiind în fapt produse speculative ale unor negustori fără scrupule),
ori au un caracter aşa-zis local (dar în fapt n-a văzut nici dracu' vreo
circulaţie adevărată în afara complezenţelor de natură filatelică etc.,
etc.).
Adică e vorba despre ce anume se semnalează şi mai ales de către cine.
Max Peter Încă
două cuvinte: cred că trebuie să ne învăţăm minte cu o problemă din
cauza căreia am mai "luat plasă" uneori. Pomeneaţi mai sus despre faptul
că "Omul fiind general în serviciile secrete, era de toată încrederea."
Meseria cuiva sau şcoala/diploma/locul
unde lucrează ar putea constitui o eventuală garanţie a caracterului
moral al individului. Cu rezerva ca acesta să nu se apuce să
comercializeze falsuri şi/sau făcături (că vă pot da cel puţin un
exemplu de astfel de persoană).
La
fel, nici deţinerea vreunei diplome la cine ştie care şi la câte
instituţii de învăţământ nu constituie vreo vreo garanţie că respectivul
are vreo tangenţă cu filatelia (dacă nu este cunoscut drept o persoană
cu preocupăîri în domeniu, care a publicat ceva studii sau articole din
care să rezulte că nu este afon).
Mai
pe la începutul anului am avut o contră cu un academician care s-a
trezit că trebuie să-mi dea lecţii asupra modului de prezentare a
scrisorilor clasice pe blog. După ce l-am luat la întrebări am
descoperit că respectivul nu avea nicio legătură nu cu filatelia, şi
nici măcar cu istoria (având o cu totul altă specializare şi nefiind
niciodată colecţionat), ajungând să-l trimit la origine şi să-l
atenţionez să stea în banca lui şi să nu se mai bage la probleme la care
nu se pricepe. Apoi, deşi nu mă aşteptam la asta, omul şi-a cerut
scuze.
Max Peter ÎNTREBARE:
Sunteţi de acord să iau comentariile noastre de aici şi să le includ
într-un update la articol? Cred că vor fi parcurse cu interes şi cu
plăcere de mai multe persoane.
Sergiu Găbureac De
ce aș avea rețineri ? Chiar sunt pentru asemenea dezbateri ! Oricum,
generalul nu poate fi acuzat de ceva. A fost o chestie absolut
întâmplătoare, fiind adus de un prieten de-al său, tema discuției fiind
tocmai erorile și curiozitățile în filatelia
românească. Nu rețin dacă ai fost atunci de față. Eu am fost de vină,
că nu i-am dat atunci crezare și să-l fi chestionat mai mult. Abia la
semnalarea această îmi arată ce rol joacă, totuși, întâmplarea în
apariția CURIOZITĂȚILOR FILATELICE. Indiciile de pănă acum mă fac să
cred că nu e vorba de premeditare. Vezi RECENSĂMÂNTUL, unde merg pe
ideea realizării cu bună știință a colilor ranversate. Ca și la
curiozitățle semnalate la supratiparurile din 1952 ș.a.. Vezi povestea
apariției tocmai la unul din cei mai cunocuți filateliști din provincie
în acea epocă, cumpărător en gros de mărci poștale românești
neștampilate, om cu legături strânse cu I.C.S. FILATELIA, apoi, numărul
de coli apărut ultrior pe piața filatelică, culminând cu marele bloc de
40 de timbre, comercializarea lor ...
Max Peter Mulţumesc!
Nu am nicio problemă cu dl general. Era vorba doar de principii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu