Colecţionarul nu este doar un simplu strângător

Din ce în ce mai mulţi "observatori", "comentatori", "economişti" şi "consultanţi" au început să vorbească despre aşa-zisele plasamente alternative, referindu-se în principal la investiţiile făcute în opere de artă plastică (ideea mi-a fost dată de un articol publicat de Bursa).
Concomitent, fluxurile de ştiri şi comunicatele nu încetează în a prezenta succesele înregistrate la diverse vânzări de către casele de licitaţii autohtone, lucru care are tendinţa să-i înfierbânte pe cei care dispun de un spirit întreprinzător.

Pe de altă parte, opinia publică a fost martora unor evenimente la care nu s-ar fi aşteptat mulţi. Este vorba despre aşa-zisa colecţie de tablouri realizată de ex-ministrul de finanţe Darius Vâlcov, iar foarte recent de colecţia de tablouri descoperită de poliţişti pe timpul percheziţiei la domiciliul omului de afaceri Horia Simu. Dar cine caută pe internet mai găseşte şi alte nume implicate în tranzacţii cu opere de artă.

Nu ştiu, n-am nicio idee de nivelul cunoştinţelor în domeniu ale celor doi. Dar întâmplările m-au făcut să mă gândesc la un lucru despre care nu vorbeşte nimeni.

În ultimii ani se înregistrează o tendinţă care îmi demonstrează că interesul pentru anumite categorii de obiecte de colecţie este corelat cu nivelul de cunoştinţe necesar, precum şi cu potenţialele câştiguri realizate pe piaţa acestora. De fapt această tendinţă este vizibilă de ceva ani pentru orice vizitator al unui târg al colecţionarilor. Dacă în urmă cu zece ani vedeai destul de rar numismaţi sau anticari, filateliştii fiind majoritari, astăzi ultimii au ajuns într-o evidentă minoritate.

Tendinţa are la bază, în opinia mea, mirajul unei îmbogăţiri facile şi rapide de pe urma efectuării tranzacţiilor cu obiecte de colecţie, ele bazându-se mai degrabă pe un sistem de relaţii şi cunoştinţe decât pe studiul individual şi cunoştinţele acumulate în timp. De altfel, oricine intră pe site-urile de anunţuri gratuite sau pe cele de licitaţii online îşi poate forma (dacă e om cu scaun la cap) destul de rapid o impresie asupra persoanelor care oferă spre vânzare diverse obiecte.

Diferenţa de valoare evident disproporţionată între piesele filatelice şi lucrările de artă plastică pur şi simplu a dus la înmulţirea samsarilor care activează în cel de-al doilea domeniu, dar şi a speciilor menţionate chiar în primul paragraf. Habar n-am de unde au apărut atâţia specialişti în numai câţiva ani. Acest lucru mă duce la o paralelă care s-ar putea face cu piaţa imobiliară: astăzi nu mai ai loc de tot felul de experţi care nu visează decât la revenirea pieţei, aşa cum a fost ea în perioada de vârf (în fapt doar o imensă bulă care s-a spart lăsând mulţi oameni pe drumuri).

De aceea este evident faptul că între "strângător" şi colecţionar este o cale lungă. Negustoria (ca să nu pomenesc termenul mai urât - bişniţa) este mai facilă. Şi am să vă mai dau un exemplu concretizat printr-o întrebare: de ce credeţi că niciuna dintre casele de licitaţii care sunt active în prezent nu au şi o secţie de filatelie?