Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 8 iulie 2015

Ştampile clasice austriece falsificate

Parcurgerea loturilor oferite pe portalurile de licitaţii online constituie de multe ori prilejul pentru a descoperi piese noi, interesante, dar şi falsuri în aceeaşi măsură. În ceea ce priveşte falsurile, "creativitatea" celor care le realizează are resurse nebănuite.

La mijlocul lunii aprilie am dat pe eBay peste un lot care părea la prima vedere deosebit de interesant (click pentru mărire):


Lotul conţinea cinci piese cu un aspect deosebit de frumos, dar parcă părea mult prea frumos pentru a fi adevărat: ştampile clare, margini enorme, culori vii etc. Dar acest aspect mult prea frumos al pieselor mi-a aprins beculeţul de alarmă, deoarece e bine să nu te încrezi în aşa ceva. Piesele aveau ceva anormal, iar acest element este aspectul tuşului ştampilelor. Puteţi căuta mult şi bine printre mărcile austriece din această epocă şi nu veţi găsi ştampile cu acest aspect (mă refer la modul în care "tuşul" ştampilei a interacţionat cu hârtia mărcilor). Concluzia la care am ajuns a fost că cele cinci piese sunt reimpresiuni care poartă ştampile falsificate.
Frumuseţea lotului a atras amatorii, el realizând un preţ final de 62 dolari (după 26 biduri).
Mi-am zis să mai aştept, poate acelaşi vânzător mai "scoate" vreun lot la vânzare şi mă pot edifica. Am avut multă dreptate. În cursul lunii mai, el a oferit un lot "excepţional" de mărci pentru ziare tip "Mercur" (click pentru mărire):


La acest lot mi-a atras atenţia Mercurul galben cu ştapila (KR)ONSTADT 11/3. Măi, să fie! Aceeaşi ştampilă ca pe una dintre mărcile de ziare din lotul precedent!
Dacă vă uitaţi la ştampilele de pe aceste mărci tip Mercur, veţi vedea nişte repetiţii:
- ZEITUNGS EXPED WIEN 9/9;
- idem, 6/5;
- KRONSTADT 11/3 (identică cu una din ştampilele de pe mărcile lotului precedent).

La cele două loturi există prea multe coincidenţe ca piesele să fie originale (acum, pentru colecţionarul avizat, falsificarea acestor ştampile este evidentă, dar am încercat să expun motivele şi pe înţelesul celor mai puţin iniţiaţi).

Nu pot să spun cine este "autorul" acestor făcături, dar pot să spun cine le-a distribuit: este vorba despre vânzătorul cu ID-ul marcomarkymark, înregistrat (tot) în Olanda. Click pentru mărire:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu